Întrebare: Părinte Petru, sunt preot român în Occident. În parohia mea am credincioşi din toate zonele ţării şi fiecare încearcă să-şi impună propriile obiceiuri. Aceasta se întâmplă mai ales la Sfântul Maslu, când unii enoriaşi aduc mai multe sticle de ulei, după care le iau acasă şi nu ştiu ce fac cu ele. Alţii aduc şi făină pentru a coace turte sau îmi cer să le ung hainele rudelor cu ulei. Mai sunt unii care ţin 7 lumânări aprinse, câte una la fiecare Evanghelie, şi cam toţi îmi cer să fac Sfântul Maslu în fiecare săptămână, ceea ce, sincer vorbind, din punct de vedere economic este profitabil. Dar ce este corect din toate acestea şi ce nu? Binecuvântarea uleiului se răsfrânge asupra tuturor sticlelor de ulei puse pe masă? La ce foloseşte făina? Vă mulţumesc!
Răspuns: Înainte de a formula un răspuns la întrebările de mai sus, vreau să apreciez sinceritatea de a aborda astfel de probleme şi dorinţa de a îndrepta ceea ce este greşit. Pentru început vă propun să citiţi studiul meu istorico-liturgic asupra slujbei Sfântului Maslu, precum şi textul propriu-zis al slujbei (în ultima ediţie). Acolo găsiţi răspunsuri, fie şi mai indirecte, la toate întrebările adresate. Totuşi, vreau să detaliez câteva aspecte mai speciale (cu precizarea biblică de la Matei 5:17 - "Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc"):
1. Aţi menţionat foarte bine că săvârşirea săptămânală a Sfântului Maslu e destul de profitabilă. Am întâlnit preoţi care mi-au mărturisit că din asta trăiesc. Consider că acesta şi este motivul pentru care practica Maslului săptămânal se răspândeşte tot mai mult, căutându-se diferite modalităţi de a justifica scurgerea de bani din oameni. Aşa ceva este inadmisibil! Oamenii trebuie chemaţi spre trăirea Evangheliei şi spre o împărtăşire cât mai deasă cu Trupul şi Sângele Domnului, dar nu spre exorcisme sau masluri. Astfel, preotul care-şi face bine datoria nu va muri de foame. De la Maslu săptămânal şi împărtăşire de 4 ori pe an, trebuie să trecem la împărtăşire săptămânală şi Maslu de 4 ori pe an (+ ori de câte ori este nevoie, la patul bolnavului). Cam asta învaţă Biserica! Eu vă asigur că, dacă Sfântul Sinod ar interzice sub orice formă primirea de bani la Sfântul Maslu, precum şi practica celor 7 lumânări şi a pomenirii celor absenţi, totul ar reveni la normalitate şi preoţii şi-ar schimba imediat discursul – ar spune că nu-i bine să se facă Sfântul Maslu chiar atât de des şi la oameni relativ sănătoşi. Şi într-adevăr nu-i bine! Aşa ceva n-a fost niciodată şi nicăieri în Biserica Ortodoxă. Dacă Sfântul Maslu e una din cele 7 Taine (şi este net superioară consumului de anafură sau agheasmă), atunci pregătirea pentru Maslu şi modul de administrare a acestuia trebuie să fie la înălţimea unei Taine bisericeşti, dar nu să devină un fel de bazar cu tarabe pline cu ulei şi făină şi cu o „inflaţie sacramentală” care se revarsă „la fără frecvenţă” chiar şi peste beţivii din cârciumi, pomeniţi cu mult zel la fiecare Maslu.
2. La Sfântul Maslu trebuie să fie adus şi binecuvântat doar atâta ulei cât va fi folosit pentru ungere (adică un singur pahar sau câteva, în funcţie de numărul preoţilor prezenţi). Nicăieri în slujba Sfântului Maslu nu se pomeneşte de consumul alimentar al uleiului binecuvântat, ci doar de ungerile care se fac de către preoţi. La fel spune şi Scriptura (Iacov 5:14). Deci ideea de a binecuvânta mai mult ulei, cu care să se ungă credincioşii singuri sau să fie folosit la mâncare contravine textului biblic şi liturgic. Nici într-o altă Biserică Ortodoxă nu se face aşa ceva, ci doar în cazuri cu totul speciale, când preotului nu i se permite să intre în secţia de reanimare, se poate da puţin ulei sfinţit unui medic credincios pentru a unge un bolnav. Eu însă, am văzut că, prin marele oraşe şi mănăstiri din România (şi de prin Republica Moldova), se aduc sute de sticle de ulei dintre care o parte rămân la Biserică, iar altă parte sunt luate acasă. Cred că acest obicei greşit trebuie să înceteze cât mai repede. Oare cât vom mai amăgi lumea? Oare de cât ulei are nevoie o biserică sau un preot? Şi chiar dacă ar fi nevoie de cantități mari, putem oare folosi în orice situaţie ulei de la Maslu? Friptura nu se poate prăji în ulei nesfinţit?
3. Obiceiul de a aduce făină la Maslu nu are nici o legătură cu coacerea turtelor, care apare menţionată mai nou, găsindu-se parcă o utilitate liturgică pentru făina despre care nu se ştie la ce foloseşte. În realitate însă, din punct de vedere practic, făina servea la înfigerea lumânărilor şi a beţişoarelor pentru ungere şi nimic mai mult. Închipuiţi-vă că suntem în secolul al 18-lea şi preotul merge la casa unui bolnav de la ţară. Sfeşnic în casă nu este, iar lumânările se înfig în pâine. Miruitor tot nu este, dar, din evlavie faţă de fiecare picătură de ulei sfinţit(!), beţişoarele folosite la ungere nu pot fi puse direct pe masă sau aruncate la gunoi, ci se înfig în făină, iar după aceea se ard. Mai devreme sau mai târziu făina va fi folosită la coacerea pâinii sau a unor turte, dar asta fără nici o legătură cu Maslul sau cu vreo binecuvântare pe care acea făină ar fi primit-o, ci pentru simplul motiv că fiecare gram de făină costă. În prezent însă, având miruitoare speciale şi şerveţele de unică folosinţă ce pot fi uşor arse, făina poate lipsi cu desăvârşire de pe masa pentru Maslu. Această făină oricum nu se binecuvântează în vreun fel, din moment ce nu există nici o rugăciune specială pentru ea. Iar dacă harul s-ar revărsa în mod haotic peste tot ce este în jurul uleiului sfinţit, atunci, primul lucru de care ar trebuie să ne preocupăm ar fi păstrarea cu evlavie a vaselor din plastic în care se aduc tonele de ulei în toată ţara. Dar n-am auzit pe nimeni să aibă astfel de preocupări.
4. Referitor la obiceiul cu ţinerea a şapte lumânări nici nu am ce să comentez. E o afacere curată şi o amăgire pe faţă a credincioşilor naivi. Eu înţeleg că-i profitabilă treaba, dar ca să spui că aceasta face parte din rânduială, trebuie să ai mare tupeu. Oamenii trebuie să devină ei înşişi făclii luminoase ale virtuţilor, dar nu sfeşnice moarte pentru nişte lumânări care nici măcar nu sunt din ceară.
5. La Sfântul Maslu nu se ung hăinuţele celor absenţi şi nu se pomenesc decât primitorii nemijlociţi ai Tainei. Dacă nu putem boteza hainele unui prunc şi nici pomeni mireasa la Cununie fără să fie prezentă, tot aşa nici Maslul nu poate avea forme de oficiere „la fără frecvenţă”. Biserica are suficiente slujbe la care pot fi pomeniţi bolnavii de prin spitale sau de acasă. La Maslu însă se pomenesc doar cei care primesc ungerea cea sfântă. Mai mult decât atât, cei ce doresc să primească această ungere trebuie să se pregătească duhovniceşte şi, dacă nu sunt de mult timp spovediţi şi împărtăşiţi, neapărat să se spovedească şi să se împărtăşească. Maslul nu este un act magic, ci una din căile de împărtăşire a harului dumnezeiesc pentru cei care cred în Dumnezeu şi trăiesc după poruncile Lui. Este foarte important să le amintim celor care solicită Sfântul Maslu să nu caute doar vindecare de la Dumnezeu şi rezolvarea diferitor probleme cu ajutorul Lui, ci să-L caute pe Însuşi Dumnezeu şi Împărăţia Lui, iar „toate celelalte se vor adăuga lor” (Matei 6:33).
|
