Pastorala la Nașterea Domnului a Preafericitului Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril către arhipăstorii, păstorii, monahi, monahii și toți copiii fideli ai Bisericii Ortodoxe Ruse.
Preasfințiți arhipăstori, cuvioși părinți, cinstiți monahi și monahii, dragi frați și surori!
Către voi toți ce locuiți în diferite țări, orașe și sate, dar care alcătuiți o singură Biserică Ortodoxă Rusă, mă adresez eu în această sfântă noapte și vă felicit din suflet cu prilejul sărbătorii mântuitoare pentru lume a Nașterii lui Hristos. Vă salut cordial pe voi, dragii mei, și vă doresc în rugăciune ca noi toți să ne umplem de bucurie duhovnicească de la participarea în comun la această măreață solemnitate și să ne delectăm la nunta credinței, ca fii și fiice ai lui Dumnezeu și prieteni ai lui Hristos (In. 15:15).
Azi privind la taina întrupării lui Dumnezeu, noi dorim să înțelegem care este semnificația evenimentului ce a avut loc cu două mii de ani în urmă la Bethlehem și cum se răsfrânge asupra noastră și a contemporanilor noștri.
Sfântul apostol Pavel scrie: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Gal: 4:4-5). Dar ce a precedat acestei pliniri a vremii? Toată istoria omenirii până la Nașterea lui Hristos a fost, de fapt, istoria căutării lui Dumnezeu, când cele mai bune minți încercau să înțeleagă cine este izvorul acelei puteri supreme, a cărei prezență în viață o simte într-o anumită măsură fiecare persoană.
Oamenii, încercând să afle adevărul, cădeau în diverse rătăciri mergând pe calea căutării lui Dumnezeu. Dar nici frica primitivă a omului în fața groaznicelor fenomene ale naturii, nici zeificarea stihiilor naturii, a idolilor, iar uneori și a propriei persoane, nici chiar acele puține clarviziuni care îi luminau pe unii filozofi-păgâni, nu i-a adus pe oameni la adevăratul Dumnezeu. Și când lumea n-a cunoscut prin înțelepciune pe Dumnezeu (1 Cor. 1:21), El a binevoit Singur să pogoare la oameni. Cu ochi duhovnicești noi contemplăm marea taină a cuvioșiei: Creatorul se aseamănă cu creația, capătă firea omenească, suferă înjosirea, moare pe cruce și învie. Toate acestea nu încap în înțelegerea omenească și sunt minunea ce descoperă plinătatea Revelației lui Dumnezeu adusă oamenilor despre Sine Însuși.
Hristos s-a născut - și lumea a căpătat speranță, Hristos s-a născut - și dragostea domnește în veci, Hristos s-a născut - și cerul s-a aplecat până la pământ, Hristos s-a născut - și steaua Bethlehemului arată calea cea adevărată către Dumnezeu, Hristos s-a născut - și nimeni să nu creadă în triumful răului, căci sunteți mântuiți prin credință și aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu (Ef. 2:8).
Așteptând și prevăzând venirea lui Mesia, proorocul Isaia exclamă: „Cu noi este Dumnezeu!” (Is. 8:10). Cuvintele lui ce veneau de la Dumnezeu sunt și până în ziua de azi un izvor de bucurie nespusă pentru milioane de creștini. Născându-se în Bethlehem, Domnul se naște în inimile noastre și se află cu noi, dacă îi păstrăm fidelitate Lui și Bisericii fondate de El. El este cu noi atunci când săvârșim fapte bune. El este cu noi atunci când ajutăm aproapele. El este cu noi când manifestăm compasiune și compătimire. El este cu noi, când îi împăcăm pe cei ce sunt în vrajbă. El este cu noi când iertăm și nu ținem minte răul. El este cu noi când ne rugăm și participăm la Tainele bisericești, în special la Taina Mulțumirii, a Sfintei Euharistii.
Sărbătoarea Nașterii lui Hristos ne vorbește despre ceea ce e cel mai important: noi suntem chemați să învățăm să Îl iubim pe Dumnezeu și să Îi slujim Lui, Mântuitorului nostru, Celui Care a dăruit această mântuire tuturor popoarelor și pentru toate timpurile, Celui Care își întinde brațele Sale la fiecare dintre noi. Căpătând deprinderea de a-L venera sincer pe Dumnezeu și de a sta cu pioșenie în fața Lui, noi învățăm totodată să slujim și apropiaților noștri, demonstrând credința care este lucrătoare prin iubire (Gal. 5:6).
Nouă ne rămâne puțin ca să ajungem la un bun sfârșit – să răspundem la acțiunea harului mântuitor al lui Dumnezeu prin ascultarea noastră, prin încrederea în cuvintele Domnului, prin dorința noastră de a urma poruncile Lui. Dacă vom însuși acest măreț adevăr, atunci multe se vor schimba nu doar în noi înșine, dar și în jurul nostru. Vom putea să repartizăm în mod corect prioritățile valorice, noi vom putea în mod pașnic, calm și ferm să mergem pe calea vieții trasată pentru noi de sus, aducând laudă și mulțumire lui Dumnezeu.
Iar pentru a dobândi o astfel de stare a duhului, noi trebuie să fim oameni ortodocși nu doar în conformitate cu sondajele, dar datorită convingerilor noastre profunde și modului de viață, precum au fost străbunii noștri evlavioși. Printre ei un loc aparte îl ocupă cel ce a creștinat Rusia, sfântul întocmai cu apostolii marele cneaz Vladimir. Aniversarea a 1000 de ani de la sfârșitul său fericit noi o vom marca în acest an. Anume lui noi îi datorăm faptul că suntem purtători ai înaltului nume de creștin și alcătuim împreună o singură familie de popoare frățești ortodoxe ale Rusiei istorice. Așa a fost, este și va fi. Nici un fel de tulburări și încercări vremelnice, nici un fel de forțe din exterior nu vor putea rupe aceste relații duhovnicești și culturale ale moștenitorilor cristelniței kievene a botezului.
În aceste sfinte zile de Crăciun rugăciunile întregii plinătăți și rugăciunea mea personală este pentru pacea pe pământul Ucrainei. Indiferent de locul de trai al copiilor săi, de opiniile lor politice sau de predilecțiile pe care le au, Biserica Ortodoxă Rusă înfăptuiește acea misiune responsabilă, care i-a fost încredințată de Însuși Hristos (vezi. Mt, 5:9). Ea a făcut și face totul ce e posibil pentru a-i împăca pe oameni și a le ajuta să depășească urmările vrajbei.
La baza oricărei confruntări, a urii și a scindării se află păcatul. Conform spuselor cuviosului Iustin de la Ćelije, „el cu toate puterile sale săvârșește una: îl face pe om să piardă chipul lui Dumnezeu și cel de om” (cv. Iustin (Popovici), Beznele filozofice). Noi vedem în ce stare de infern uneori se află omul care a pierdut demnitatea dăruită de Creator.
Biserica în numele lui Dumnezeu aduce fără încetare la cunoștința oamenilor marea bucurie (Lc. 2:10) pentru nașterea Mântuitorului, cheamă pe toți oamenii să creadă și să se schimbe spre mai bine. Ea propune calea urcușului: de la căutarea lui Dumnezeu - la cunoaștere lui Dumnezeu, de la cunoașterea lui Dumnezeu – la comunicarea cu Dumnezeu, de la comunicarea cu Dumnezeu – la asemănarea cu Dumnezeu. Sfântul ierarh Atanasie cel Mare, care a trăit în secolul al IV-lea în Alexandria, a exprimat cu ajutorul unor cuvinte zguduitoare scopul venirii în lume a Mântuitorului: Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să se facă dumnezeu”. Nu prin fire sa, dar prin harul lui Dumnezeu. Întreaga experiență multiseculară a Biserici mărturisește următoarele: adevărata schimbare se săvârșește cu acțiunea harului prin intermediul conlucrării benevole a lui Dumnezeu și a Omului. Această stare se obține prin muncă, în ascultarea adusă Creatorului, dar nu prin acceptarea ispitei diavolești a șarpelui ce a propus strămoșilor noști să guste din pomul cunoașterii binelui și a răului și imediat să se facă ca Dumnezeu (Fac. 3:5). Fiecare persoană care viețuiește în credință, cunoaște că anume fidelitatea lui Dumnezeu îl reține de la faptele și gândurile rele, că anume credința îl inspiră la nevoință și trude întru slava lui Dumnezeu și întru binele aproapelui.
Vă felicit pe toți cu prilejul marii sărbători a Nașterii Domnului și cu începerea Noului An, aș vrea să vă doresc din suflet sănătate durabilă, pace, bunăstare și ajutorul generos de sus în mergerea noastră fără poticnire după Domnul și Mântuitorul nostru.
Iar Dumnezeul a tot harul, Care v-a chemat la slava Sa cea veșnică, întru Hristos Iisus, El Însușii, după ce veți suferi puțină vreme, vă va duce la desăvârșire, vă va întări, vă va împuternici, vă va face neclintiți (1 Petr. 5:10-11).
+CHIRIL, PATRIARHUL MOSCOVEI ŞI AL ÎNTREGII RUSII
Nașterea Domnului 2014/2015, Moscova
|
