Presentiamo nella sezione “Preghiera” dei documenti un saggio sul tema della benedizione delle icone, scritto da padre Steven Bigham, un sacerdote ortodosso del Quebec. Da esperto storico delle icone, padre Steven fa notare come i riti di benedizione delle icone sono tardivi (risalgono al XVII secolo), e mostrano una comprensione delle icone che contraddice la Tradizione della Chiesa ortodossa.

Non vorremmo che la pubblicazione di questo studio portasse i nostri lettori alla conclusione che siamo contrari alla benedizione delle icone, o che desideriamo abolirla dalla pratica della Chiesa ortodossa. Tutt’altro: abbiamo sul nostro sito il testo dei riti di benedizione delle icone, e di fatto le benediciamo, ma riteniamo questo studio importante per capire che “tradizione” è un concetto molto complesso, e non si può ridurre a trattare ciò che è più antico come necessariamente migliore, e nemmeno, d’altra parte, ad accettare acriticamente tutto ciò che ci è stato tramandato.

Uno degli oggetti più strani e a prima vista preoccupanti nel culto ortodosso è il bastone pastorale del vescovo, con l’immagine di due serpenti che si fronteggiano. Si tratta di un oggetto per il quale molti ignoranti accusano la Chiesa ortodossa di perpetuare ritualità magiche e pagane. Queste critiche vengono spesso da parte evangelica (a loro vergogna, i critici sembrano non conoscere l’episodio del serpente di bronzo dell’Esodo, a cui Cristo stesso non ha avuto problemi a paragonarsi).

Nelle pagine del blog Orthodox Arts Journal, Johathan Pageau, un iconografo ortodosso canadese, esplora il significato del simbolismo del serpente sul bastone, di cui la Bibbia e l’iconografia cristiana presentano diverse immagini ricche di un senso profondo. Possiamo leggere la traduzione italiana dell’articolo nella sezione “Confronti” dei documenti.

È sempre interessante incontrare persone che conoscono l’Ortodossia meglio di tanti ortodossi, anzi, nel caso del padre gesuita Robert Taft, persone che insegnano l’Ortodossia agli ortodossi. In un’intervista aperta e sincera al diacono Andrej Psarjov, curatore del sito ROCOR Studies, padre Robert racconta alcune tappe della sua vita, e ricorda come il cammino del dialogo tra cristiani può essere visto come problema, oppure come soluzione, a seconda delle nostre scelte. Presentiamo l’intervista a padre Robert Taft nella sezione “Confronti” dei documenti.

Nel corso dei festeggiamenti della Settimana Luminosa, le grandi mangiate (e bevute…) rischiano di farci dimenticare il senso stesso dei cibi pasquali. Riscopriamolo leggendo un breve testo sul simbolismo dei cibi di Pasqua, che presentiamo nella sezione “Ortoprassi” dei documenti.

Nella sezione “figure dell’Ortodossia contemporanea” dei documenti, presentiamo un sacerdote convertito all’Ortodossia dall’anglicanesimo, padre Stephen Weston, di Sutton, nel Norfolk. In assenza di chiese ortodosse di lingua inglese nel circondario, invece di perdersi d’animo, padre Stephen ha costruito una chiesa semplice e decorosa nel proprio giardino. Dal testo italiano e dal testo russo (preso dal sito Pravmir), corredati da diverse fotografie, forse riusciamo a farci un’idea dell’inventiva necessaria a portare anche i gruppi più piccoli e isolati di cristiani ortodossi in contatto con un loro luogo di culto.

Anche in occasione della Pasqua di quest'anno, al mattino del Sabato Santo, si è ripetuto il miracolo del Fuoco Santo a Gerusalemme. Le candele del patriarca Kirill, alla Veglia della notte di Pasqua, erano accese da questo stesso fuoco, portato da Gerusalemme a Mosca in poche ore.

Il Fuoco Santo è un miracolo che si ripete ogni anno al Santo Sepolcro: ben noto e rispettato nel mondo ortodosso, è pressoché ignoto tra i cristiani d'Occidente, e spesso, a una prima conoscenza, è scartato con le razionalizzazioni più superficiali.

Per chi vuole approfondire il fenomeno del Fuoco Santo, consigliamo vivamente la lettura del libro La Santa Luce, di Charis K. Skarlakidis, disponibile anche in versione italiana.

Diverse parti di questo libro si possono leggere on-line, oltre che in italiano, anche in greco, inglese, russo, spagnolo, tedesco, romeno e serbo, a partire da questa pagina.

Abbiamo appena ricevuto le foto dell'officio della sepoltura del Signore (il Mattutino del Sabato Santo, abitualmente celebrato nelle parrocchie alla sera del venerdì), che abbiamo caricato in una nuova galleria delle nostre fotografie. Ringraziamo di cuore Ovidiu per avere fissato nelle immagini questo momento.

Cercheremo di rendere disponibili quanto prima sul sito le foto della notte di Pasqua e di altre funzioni recenti. Chi ha accesso al social network Odnoklassniki (http://www.odnoklassniki.ru/) può trovare numerose foto aggiornate nel gruppo dedicato alla nostra chiesa, intitolato PARROCCHIA ORTODOSSA RUSSA "SAN MASSIMO" DI TORINO.

La rivista Foma, specializzata a presentare la fede a chi ha dei dubbi (Foma è il nome russo di “Tommaso”, con riferimento all’apostolo a cui ciascuno di noi assomiglia con i dubbi nel proprio cuore…) intervista sua Santità il Patriarca Kirill su una serie di temi che ci coinvolgono in questi giorni: la gioia della Pasqua, il bisogno della vita della Chiesa, il valore delle buone azioni rispetto alla fede, gli esempi dei sacerdoti indegni, il tempo per un impegno spirituale, le pubblicazioni scandalistiche sulla Chiesa, la disonestà attorno a noi e in noi: il patriarca si sofferma su ognuno di questi temi con risposte interessanti, e ci invita a trarre il meglio dalla nostra esperienza della Pasqua. L’intervista, che presentiamo nella sezione “Figure dell’Ortodossia contemporanea” dei documenti, in russo, in romeno e nella nostra traduzione italiana, è corredata da una serie di foto di una delle attività che il patriarca Kirill suggerisce anche a noi nel periodo pasquale: andare a trovare le persone meno fortunate negli ospedali, negli orfanotrofi, nei ricoveri, nelle prigioni e in ogni luogo dove la condivisione di un momento di gioia pasquale è tanto attesa.

mitropolia.md

“Dar să dăm mulțumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruința prin Domnul nostru lisus Hristos! “

(1 Corinteni 15,57)

Arhipăstorilor, păstorilor, diaconilor,

monahilor și tuturor fiilor duhovnicești ai Bisericii Ortodoxe Ruse

Preasfințiți Arhipăstori, cinstiți slujitori și nevoitori, iubiți întru Hristos frați și surori!

În această măreață și luminoasă zi, Vă felicit din toată inima cu ocazia Paștilor Domnului și Vă salut pe toți și pe fiecare în parte cu salutul sfânt:

HRISTOS A ÎNVIAT!

Anume aceste cuvinte cu care de-a lungul veacurilor oamenii se salută în timpul luminoaselor zile ale Sfintelor Paști, ce mărturisesc lumii despre realitatea evenimentului care a avut loc acum două mii de ani, conțin o forță interioară colosală. Ele sunt vestea biruinței, îndemnul spre bucurie, urarea de pace, speranța și alinarea pentru fiecare om.

Cel, Care a fost născut din Maica Precistă, Cel, Care a suferit mult și fără de vină, răstignit și mort pe cruce între doi tâlhari, Cel, Care primul dintre toți oamenii a înviat din morți – Acela “S-a sculat precum a zis” (Matei 28,6). Mormântul este gol. Acolo a rămas doar giulgiul în care a fost învelit trupul Său. Femeile mironosițe, venind la locul înmormântării Domnului “dis-de-dimineață… pe când răsărea soarele” (Marcu 16,2), nu l-au găsit acolo pe Iisus, or nici piatra care închidea peștera, nici straja care o păzea, nici moartea însăși nu au putut sta împotriva măreției și puterii Dumnezeului celui Viu. “Iadul și-a mărit de două ori lăcomia lui, căscat-a gura sa peste măsură” (Isaia 4,14) – iadul dezlănțuit s-a pregătit deja să-l înghită pe cel mai temut dușman al său, dar în loc de aceasta a înțepenit de frică, pentru că a fost luminat de razele Dumnezeirii. Hristos a nimicit putreziciunea și a distrus moartea.

Prin intermediul primului om, care nu a ascultat de Creator și s-a îndepărtat astfel de Izvorul vieții veșnice, în lume a intrat răul și păcatul a început să împărătească printre oameni. Hristos – “Adam cel de pe urmă” (1 Corinteni 15,45) – a biruit moartea duhovnicească, sufletească și trupească. “Precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia”, -mărturisește Apostolul Pavel (1 Corinteni 15,22). Tot ce am pierdut prin primul Adam, am primit din nou prin Hristos. Paștele Domnului – este într-adevăr cel mai dar al iconomiei Dumnezeiești (Sf. Teodor Studitul).

Depășind îndepărtarea omului de Creator, Mântuitorul ne-a dăruit șansa unirii cu El. După cuvintele Cuviosului Ioan Damaschin, prin Crucea lui Hristos “am primit în dar învierea <…> sunt deschise porțile raiului, natura umană a fost așezată de-a dreapta lui Dumnezeu și noi am devenit copii și moștenitori ai Domnului ” (Expunerea exactă a credinței ortodoxe, Voi. 4). Astfel cu toții suntem chemați să ne facem vrednici de acest dar.

Fiul lui Dumnezeu, primind trup omenesc, a devenit asemeni nouă, doar fiind fără de păcat. Prin viața Sa pământească și patimile de pe cruce, El a arătat un exemplu de smerenie desăvârșită și ascultare față de Tatăl Ceresc, un exemplu de luptă cu ispitele și deșertăciunile, iar prin învierea Sa a sfărâmat cătușele păcatului și ne-a dat puteri și arme pentru a învinge răul. Anume în timpul unei astfel de lupte omul crește spiritual și devine o personalitate liberă din punctul de vedere al moravurilor.

Trăim într-un timp în care libertatea este interpretată ca permisivitate absolută. Mulți cred sincer că doar puterea și bogăția, sănătatea și puterea fizică pot să aducă eliberarea și concurând în slujirea idolilor acestui veac, de multe ori pierd cel mai important lucru – adevăratul sens al existenței. Mântuitorul cel înviat din morți, dăruindu-ne libertatea, ne-a descoperit acest sens, care constă în cunoașterea Adevărului (vezi Ioan 8,32) în viață cu Dumnezeu.

Nimicind moartea trupească, Hristos ne-a promis viața veșnică, dar nu ca o continuare infinită a căii pământești, ci ca o transformare a toată ființa omenească, când trupul însuși primește capacități noi. În Învierea Domnului apare în mod tainic prototipul învierii noastre viitoare. În împărăția Cerului care va să vină, unde nu va fi nici moarte, nici boală, nici despărțire și chiar nici timp, va șterge Domnul orice lacrimă din ochi (vezi Apocalipsa 21,4) și bucuria va fi fără de sfârșit, iar dragostea – veșnică. Biruința Domnului asupra morții ne dă tuturor speranța de neclintit că și noi urmându-I lui la cea de a Doua slăvită venire, vom învia pentru o viață nouă – o viață de comuniune neîncetată cu Dumnezeu.

Să împărtășim deci bucuria învierii lui Hristos cu toți cei care au nevoie de atenție și grijă: cu bolnavii, bătrânii, suferinzii, deznăjduiții, întemnițați și sărmanii. Și asemenea Sfinților Apostoli – martori ai Învierii, cu credință și îndrăzneală să aducem celor apropiați și îndepărtați marea veste că cu Adevărat a înviat Hristos! Amin.

+ KIRIL,

PATRIARHUL MOSCOVEI ȘI AL ÎNTREGII RUSII

Republica Moldova

Învierea Domnului 2013

Iubiţi întru Domnul părinţi, fraţi şi surori!

Hristos a Înviat!

Vă salut pe toţi, dragii mei, cu ocazia celei mai luminoase, celei mai fericite sărbători a anului bisericesc. În primul rând, fericite sărbători – deoarce, probabil, cel mai puternic sentiment pe care îl simţim în sfânta şi mântuitoarea noapte a Învierii lui Hristos, este sentimentul de bucurie şi de sărbătoare. Acesta este acel sentiment anume despre care a vorbit Mântuitorl în ultima sa discuţie cu ucenicii:

“…şi iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi.” (Ioan 16, 22)

O, această bucurie pascală, nemărginită, nesecată şi incomparabilă! Ea face ca inimile noastre să bată mai repede, ne face să privim altfel lumea înconjurătoare, ne face să simţim ceea ce este descris de sfântul apostol şi evanghelist Ioan Teologul – că Hristos Mântuitorul ne-a dat putere ca să fim fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1, 12), ceea ce înseamnă că noi toţi, într-adevăr, suntem fraţi şi surori unii pentru alţii, toţi suntem copiii Tatălui Ceresc iubitor.

Această bucurie ne schimbă gândurile, ea pătrunde slujba pasсală, îi dă ritmul său, împlând-o din exces – de exclămări de victorie şi triumf:

Paştele Domnului, Paştele! O Paştele! Paştele cele frumoase!

Fie ca acestă bucurie să intre în fiecare casă şi în fiecare familie. Fie ca ea să lumineze soarta fiecărui om, să-l susţină pe fiecare pe drumul vieţii.

Din toată inima aş vrea să împart bucuria pascală cu fiecare dintre voi, dragii mei, clerici şi mireni ai eparhiei Corsunului, să felicit pe fiecare cu ocazia Paştelui Domnului şi iarăşi, şi iarăşi să Vă adresez aceste cuvinte veşnic vii:

Hristos a Înviat! Cu adevărat a Înviat!

Nestor,

Episcopul Corsunului

Paştele Domnului, 2013, Paris 

mitropolia.md

„Paștile cele sfinte astăzi nouă s-au arătat,

Paștile, Hristos Mântuitorul, Paștile credincioșilor.”

(Stihira învierii)

Preasfințiți arhipăstori, cinstiți părinți slujitori,

Iubiți întru Hristos cel Înviat, frați și surori,

Hristos a Înviat!

După ce am străbătut calea binecuvântată a Sfântului și Marelui Post, a sosit vremea să preamărim în această noapte Sfânta Înviere din morți a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce pentru noi toți a înviat, „cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”.

„Sărbătoare a sărbătorilor și praznic al praznicelor” este ziua de astăzi, pe care a făcut-o cu adevărat Domnul și întru aceasta se cade să ne bucurăm și să ne veselim. Astfel ne îndeamnă Sfânta Biserică să participăm și să trăim minunea Învierii Domnului ca pe un fapt petrecut acum două mii de ani, iar adevărul acestui fapt înseamnă pentru noi temei de credință statornică și izvor de bucurie duhovnicească.

Vă întâmpin și în acest an, drept-măritori creștini, cu bucuria, pacea și nădejdea învierii, „știind că Cel care a înviat pe Domnul Iisus ne va învia și pe noi” (II Corinteni 4,14) „spre nădejde vie, spre moștenire nestricăcioasă, neîntinată și nevăzută” (I Petru 1,3-4).

Iubiți credincioși,

Marea și nemuritoarea veste a învierii au trăit-o mai întâi femeile mironosițe care au venit dis-de-dimineață la mormânt ca să ungă trupul lui Iisus (Marcu 16,1). Însă, îngerii, care străjuiau mormântul le-au vestit bucuria Învierii îmbărbătându-le inimile pline de spaimă, dar și de iubire, zicându-le: „Nu vă temeți, ci… degrabă mergând, spuneți ucenicilor Lui că S-a sculat din morți și iată, va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veți vedea”(Matei 28, 5-7).

De ziua învierii Mântuitorului, spaima, tristețea și deznădejdea au rămas undeva departe, în trecut. Din gura lui Iisus, răsună acum cu putere un singur cuvânt, adresat mironosițelor și în același timp, tuturor credincioșilor: „Bucurați-vă!”.

Bucurați-vă pentru voi și pentru fiii voștri, deoarece ați fost sloboziți de legăturile păcatului și de minciuna morții. S-au împlinit cele ce ziceau însuflețiți de Duhul Sfânt prorocii cei de demult: „El va înlătura moartea pe vecie” (Isaia 25,8)”; „Unde îți este, moarte, boldul tău?”; unde îți este, iadule, biruința ta?” (I Corinteni 15,55).

Drept-măritori creștini,

A mărturisi Învierea lui Hristos, înseamnă nu numai a avea în suflet icoana Sa vie și luminoasă, ci a te sili să o descifrezi și în ființa semenului tău. înseamnă a avea grijă nu numai pentru binele și fericirea proprie, ci în aceeași măsură și pentru binele și fericirea tuturor semenilor tăi. Prezența Mântuitorului cel Înviat o simțim și o trăim mai cu seamă întreolaltă.

Prin înviere, El întinde peste noi toți ocrotirea și bunătatea Sa, pacea și iubirea Sa, cât și nemărginita-i milostivire. „În El trăim și ne mișcăm și suntem”. (Fapte 17,28). Învăluiți fiind de aceste virtuți, așa trebuie să se desfășoare întreaga noastră viață duhovnicească rămânând într-o desăvârșită legătură cu Mântuitorul Hristos Cel înviat, prezent de-a pururi în Biserică.

De aceea, vă îndemn pe toți: arhipăstori și preoți-slujitori, monahi și monahii, vârstnici și tineri, ostași și cei din înalte dregătorii, ca în această perioadă a Învierii Domnului, dar și în toate zilele vieții noastre să rămânem cu Hristos Domnul și Biserica Sa Drept-măritoare, săvârșind rugăciuni neîntrerupte și fapte creștinești pentru tot poporul și pentru fiecare.

Împărtășindu-vă arhiereasca noastră binecuvântare în această luminoasă noapte pascală, vă doresc tuturor să sărbătoriți în pace și cu belșug, în liniște și cu bucurii sfinte „Paștile lui Dumnezeu cele mântuitoare”, adeverind tuturor împreună că:

Adevărat a Înviat Domnul Hristos!

Din milostivirea lui Hristos cel înviat,

+ VLADIMIR,

MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

Învierea Domnului,

anul mântuirii 2013,

or. Chișinău

“Laddove non c’è visione, i popoli periscono” (Proverbi 29:18, KJV): i popoli ortodossi non sono un’eccezione a questa regola generale, e il loro bisogno di una visione profetica è tanto grande come quello di qualsiasi altro. In generale, chi conosce bene il proprio passato sa anche prevedere meglio il proprio futuro, e i cristiani ortodossi, che valutano con molto rispetto la tradizione ricevuta dai secoli passati, hanno qualche elemento in più per una visione del proprio futuro.

Partendo dalla visione delle nuove Metropolie nel mondo occidentale, delineata dai patriarchi Alessio II e Kirill nell’ultimo decennio, l’arciprete Andrew Phillips cerca di vedere come questo sogno si può realizzare attraverso un piano pastorale di buon senso e di alti ideali. Prendendo la possibile diocesi locale delle Isole britanniche e in particolare la zona dell’Inghilterra orientale come “casi di studio” di un modello sociologico, padre Andrew ci guida in un quadro di sviluppo molto preciso. Forse in Italia questo studio può sembrare strano, ma abbiamo solo da applicarlo al quadro della futura diocesi italiana (già in programma da alcuni anni nelle linee di sviluppo del Patriarcato di Mosca), e magari alle stesse regioni in cui abitiamo. I risultati ci riserveranno molte sorprese interessanti. Oltre all’articolo sulla visione del futuro della Chiesa ortodossa russa, che possiamo trovare nella sezione “Pastorale” dei documenti, presentiamo pure nella sezione “Geopolitica ortodossa” un altro articolo sui contributi dei popoli dell’Europa occidentale all’Ortodossia.

Una recente intervista all’Arcivescovo Mark di Egor'evsk, sui compiti del vescovo, di Anton Leont’ev, del portale Pravoslavie.Ru, è apparsa anche sul sito ufficiale del Patriarcato di Mosca. L’intervista è stata sollecitata dalla creazione di numerose nuove diocesi nella Chiesa ortodossa russa, e tocca diversi temi interessanti: il paragone tra la figura del vescovo nel periodo sovietico e quella attuale, il pericolo di considerare i vescovi come burocrati, il rapporto tra vescovi e preti, i nuovi ruoli dei vescovi vicari e le risposte dei vescovi alle richieste dei fedeli. Presentiamo il testo originale russo e la nostra traduzione italiana dell’intervista a Vladyka Mark nella sezione “Pastorale” dei documenti.

Diverse parrocchie ortodosse in Occidente sembrano tormentate da un conflitto riguardo alle preghiere private (sacerdotali) della Liturgia: queste preghiere vanno recitate in segreto o a voce alta? I sostenitori delle preghiere recitate in segreto fanno notare che questa è la pratica ricevuta da secoli di tradizione ortodossa, e chi opta per le preghiere recitate a voce alta ricorda che questa pratica è ancora più anticamente attestata. Se dobbiamo esprimere una nostra preferenza personale, optiamo per le preghiere in segreto: nella nostra esperienza della Chiesa ortodossa oggi, l’ultima cosa che vogliamo augurare al culto ortodosso è un aumento del protagonismo dei suoi preti. Sentiamo comunque una valutazione dello ieromonaco Petru (Pruteanu) su questo tema, trattata con la precisione e l’equilibrio che caratterizzano i suoi studi storico-liturgici. Il saggio di padre Petru, nell’originale romeno e nella nostra traduzione italiana, è nella sezione “Preghiera” dei documenti.

Sfântul Sinod a hotărât următoarele:

1. A se aproba „Slujba pe scurt a Sfântului Maslu”, care va fi săvârşită de unul sau mai mulţi preoţi asupra bolnavilor internaţi în spitale sau asupra celor care sunt grav bolnavi acasă. Această slujba prescurtată va fi tipărită centralizat, apoi va fi răspândită şi folosită în cazurile când starea bolnavului sau condiţiile de săvârşire a slujbei nu permit săvârşirea rânduielii integrale.

2. În cazul săvârşirii „Sfântului Maslu de obşte”, care se oficiază de regulă în Postul Mare, cu participarea mai multor preoţi, să se revină la vechea practică a Bisericii de a citi întreaga rânduiala a slujbei (7 Apostole, 7 Evanghelii, 7 Rugăciuni) şi abia la sfârşit să se facă o singură ungere cu ulei sfinţit. Rânduiala cu şapte ungeri se va săvârşi doar în cazul slujirii integrale a Slujbei Maslului pentru un bolnav.

3. Episcopii şi preoţii să explice credincioşilor că în lipsa unei boli serioase, se recomandă ca „Maslul de obşte” să fie săvârşit o singură dată pe an, iar săvârşirea mai deasă a „Maslului de obşte” asupra aceloraşi persoane denotă neînţelegerea sensului acestuia în defavoarea altor Taine ale Bisericii.