mitropolia.md

“Dar să dăm mulțumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruința prin Domnul nostru lisus Hristos! “

(1 Corinteni 15,57)

Arhipăstorilor, păstorilor, diaconilor,

monahilor și tuturor fiilor duhovnicești ai Bisericii Ortodoxe Ruse

Preasfințiți Arhipăstori, cinstiți slujitori și nevoitori, iubiți întru Hristos frați și surori!

În această măreață și luminoasă zi, Vă felicit din toată inima cu ocazia Paștilor Domnului și Vă salut pe toți și pe fiecare în parte cu salutul sfânt:

HRISTOS A ÎNVIAT!

Anume aceste cuvinte cu care de-a lungul veacurilor oamenii se salută în timpul luminoaselor zile ale Sfintelor Paști, ce mărturisesc lumii despre realitatea evenimentului care a avut loc acum două mii de ani, conțin o forță interioară colosală. Ele sunt vestea biruinței, îndemnul spre bucurie, urarea de pace, speranța și alinarea pentru fiecare om.

Cel, Care a fost născut din Maica Precistă, Cel, Care a suferit mult și fără de vină, răstignit și mort pe cruce între doi tâlhari, Cel, Care primul dintre toți oamenii a înviat din morți – Acela “S-a sculat precum a zis” (Matei 28,6). Mormântul este gol. Acolo a rămas doar giulgiul în care a fost învelit trupul Său. Femeile mironosițe, venind la locul înmormântării Domnului “dis-de-dimineață… pe când răsărea soarele” (Marcu 16,2), nu l-au găsit acolo pe Iisus, or nici piatra care închidea peștera, nici straja care o păzea, nici moartea însăși nu au putut sta împotriva măreției și puterii Dumnezeului celui Viu. “Iadul și-a mărit de două ori lăcomia lui, căscat-a gura sa peste măsură” (Isaia 4,14) – iadul dezlănțuit s-a pregătit deja să-l înghită pe cel mai temut dușman al său, dar în loc de aceasta a înțepenit de frică, pentru că a fost luminat de razele Dumnezeirii. Hristos a nimicit putreziciunea și a distrus moartea.

Prin intermediul primului om, care nu a ascultat de Creator și s-a îndepărtat astfel de Izvorul vieții veșnice, în lume a intrat răul și păcatul a început să împărătească printre oameni. Hristos – “Adam cel de pe urmă” (1 Corinteni 15,45) – a biruit moartea duhovnicească, sufletească și trupească. “Precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia”, -mărturisește Apostolul Pavel (1 Corinteni 15,22). Tot ce am pierdut prin primul Adam, am primit din nou prin Hristos. Paștele Domnului – este într-adevăr cel mai dar al iconomiei Dumnezeiești (Sf. Teodor Studitul).

Depășind îndepărtarea omului de Creator, Mântuitorul ne-a dăruit șansa unirii cu El. După cuvintele Cuviosului Ioan Damaschin, prin Crucea lui Hristos “am primit în dar învierea <…> sunt deschise porțile raiului, natura umană a fost așezată de-a dreapta lui Dumnezeu și noi am devenit copii și moștenitori ai Domnului ” (Expunerea exactă a credinței ortodoxe, Voi. 4). Astfel cu toții suntem chemați să ne facem vrednici de acest dar.

Fiul lui Dumnezeu, primind trup omenesc, a devenit asemeni nouă, doar fiind fără de păcat. Prin viața Sa pământească și patimile de pe cruce, El a arătat un exemplu de smerenie desăvârșită și ascultare față de Tatăl Ceresc, un exemplu de luptă cu ispitele și deșertăciunile, iar prin învierea Sa a sfărâmat cătușele păcatului și ne-a dat puteri și arme pentru a învinge răul. Anume în timpul unei astfel de lupte omul crește spiritual și devine o personalitate liberă din punctul de vedere al moravurilor.

Trăim într-un timp în care libertatea este interpretată ca permisivitate absolută. Mulți cred sincer că doar puterea și bogăția, sănătatea și puterea fizică pot să aducă eliberarea și concurând în slujirea idolilor acestui veac, de multe ori pierd cel mai important lucru – adevăratul sens al existenței. Mântuitorul cel înviat din morți, dăruindu-ne libertatea, ne-a descoperit acest sens, care constă în cunoașterea Adevărului (vezi Ioan 8,32) în viață cu Dumnezeu.

Nimicind moartea trupească, Hristos ne-a promis viața veșnică, dar nu ca o continuare infinită a căii pământești, ci ca o transformare a toată ființa omenească, când trupul însuși primește capacități noi. În Învierea Domnului apare în mod tainic prototipul învierii noastre viitoare. În împărăția Cerului care va să vină, unde nu va fi nici moarte, nici boală, nici despărțire și chiar nici timp, va șterge Domnul orice lacrimă din ochi (vezi Apocalipsa 21,4) și bucuria va fi fără de sfârșit, iar dragostea – veșnică. Biruința Domnului asupra morții ne dă tuturor speranța de neclintit că și noi urmându-I lui la cea de a Doua slăvită venire, vom învia pentru o viață nouă – o viață de comuniune neîncetată cu Dumnezeu.

Să împărtășim deci bucuria învierii lui Hristos cu toți cei care au nevoie de atenție și grijă: cu bolnavii, bătrânii, suferinzii, deznăjduiții, întemnițați și sărmanii. Și asemenea Sfinților Apostoli – martori ai Învierii, cu credință și îndrăzneală să aducem celor apropiați și îndepărtați marea veste că cu Adevărat a înviat Hristos! Amin.

+ KIRIL,

PATRIARHUL MOSCOVEI ȘI AL ÎNTREGII RUSII

Republica Moldova

Învierea Domnului 2013

Iubiţi întru Domnul părinţi, fraţi şi surori!

Hristos a Înviat!

Vă salut pe toţi, dragii mei, cu ocazia celei mai luminoase, celei mai fericite sărbători a anului bisericesc. În primul rând, fericite sărbători – deoarce, probabil, cel mai puternic sentiment pe care îl simţim în sfânta şi mântuitoarea noapte a Învierii lui Hristos, este sentimentul de bucurie şi de sărbătoare. Acesta este acel sentiment anume despre care a vorbit Mântuitorl în ultima sa discuţie cu ucenicii:

“…şi iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi.” (Ioan 16, 22)

O, această bucurie pascală, nemărginită, nesecată şi incomparabilă! Ea face ca inimile noastre să bată mai repede, ne face să privim altfel lumea înconjurătoare, ne face să simţim ceea ce este descris de sfântul apostol şi evanghelist Ioan Teologul – că Hristos Mântuitorul ne-a dat putere ca să fim fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1, 12), ceea ce înseamnă că noi toţi, într-adevăr, suntem fraţi şi surori unii pentru alţii, toţi suntem copiii Tatălui Ceresc iubitor.

Această bucurie ne schimbă gândurile, ea pătrunde slujba pasсală, îi dă ritmul său, împlând-o din exces – de exclămări de victorie şi triumf:

Paştele Domnului, Paştele! O Paştele! Paştele cele frumoase!

Fie ca acestă bucurie să intre în fiecare casă şi în fiecare familie. Fie ca ea să lumineze soarta fiecărui om, să-l susţină pe fiecare pe drumul vieţii.

Din toată inima aş vrea să împart bucuria pascală cu fiecare dintre voi, dragii mei, clerici şi mireni ai eparhiei Corsunului, să felicit pe fiecare cu ocazia Paştelui Domnului şi iarăşi, şi iarăşi să Vă adresez aceste cuvinte veşnic vii:

Hristos a Înviat! Cu adevărat a Înviat!

Nestor,

Episcopul Corsunului

Paştele Domnului, 2013, Paris 

mitropolia.md

„Paștile cele sfinte astăzi nouă s-au arătat,

Paștile, Hristos Mântuitorul, Paștile credincioșilor.”

(Stihira învierii)

Preasfințiți arhipăstori, cinstiți părinți slujitori,

Iubiți întru Hristos cel Înviat, frați și surori,

Hristos a Înviat!

După ce am străbătut calea binecuvântată a Sfântului și Marelui Post, a sosit vremea să preamărim în această noapte Sfânta Înviere din morți a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce pentru noi toți a înviat, „cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”.

„Sărbătoare a sărbătorilor și praznic al praznicelor” este ziua de astăzi, pe care a făcut-o cu adevărat Domnul și întru aceasta se cade să ne bucurăm și să ne veselim. Astfel ne îndeamnă Sfânta Biserică să participăm și să trăim minunea Învierii Domnului ca pe un fapt petrecut acum două mii de ani, iar adevărul acestui fapt înseamnă pentru noi temei de credință statornică și izvor de bucurie duhovnicească.

Vă întâmpin și în acest an, drept-măritori creștini, cu bucuria, pacea și nădejdea învierii, „știind că Cel care a înviat pe Domnul Iisus ne va învia și pe noi” (II Corinteni 4,14) „spre nădejde vie, spre moștenire nestricăcioasă, neîntinată și nevăzută” (I Petru 1,3-4).

Iubiți credincioși,

Marea și nemuritoarea veste a învierii au trăit-o mai întâi femeile mironosițe care au venit dis-de-dimineață la mormânt ca să ungă trupul lui Iisus (Marcu 16,1). Însă, îngerii, care străjuiau mormântul le-au vestit bucuria Învierii îmbărbătându-le inimile pline de spaimă, dar și de iubire, zicându-le: „Nu vă temeți, ci… degrabă mergând, spuneți ucenicilor Lui că S-a sculat din morți și iată, va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veți vedea”(Matei 28, 5-7).

De ziua învierii Mântuitorului, spaima, tristețea și deznădejdea au rămas undeva departe, în trecut. Din gura lui Iisus, răsună acum cu putere un singur cuvânt, adresat mironosițelor și în același timp, tuturor credincioșilor: „Bucurați-vă!”.

Bucurați-vă pentru voi și pentru fiii voștri, deoarece ați fost sloboziți de legăturile păcatului și de minciuna morții. S-au împlinit cele ce ziceau însuflețiți de Duhul Sfânt prorocii cei de demult: „El va înlătura moartea pe vecie” (Isaia 25,8)”; „Unde îți este, moarte, boldul tău?”; unde îți este, iadule, biruința ta?” (I Corinteni 15,55).

Drept-măritori creștini,

A mărturisi Învierea lui Hristos, înseamnă nu numai a avea în suflet icoana Sa vie și luminoasă, ci a te sili să o descifrezi și în ființa semenului tău. înseamnă a avea grijă nu numai pentru binele și fericirea proprie, ci în aceeași măsură și pentru binele și fericirea tuturor semenilor tăi. Prezența Mântuitorului cel Înviat o simțim și o trăim mai cu seamă întreolaltă.

Prin înviere, El întinde peste noi toți ocrotirea și bunătatea Sa, pacea și iubirea Sa, cât și nemărginita-i milostivire. „În El trăim și ne mișcăm și suntem”. (Fapte 17,28). Învăluiți fiind de aceste virtuți, așa trebuie să se desfășoare întreaga noastră viață duhovnicească rămânând într-o desăvârșită legătură cu Mântuitorul Hristos Cel înviat, prezent de-a pururi în Biserică.

De aceea, vă îndemn pe toți: arhipăstori și preoți-slujitori, monahi și monahii, vârstnici și tineri, ostași și cei din înalte dregătorii, ca în această perioadă a Învierii Domnului, dar și în toate zilele vieții noastre să rămânem cu Hristos Domnul și Biserica Sa Drept-măritoare, săvârșind rugăciuni neîntrerupte și fapte creștinești pentru tot poporul și pentru fiecare.

Împărtășindu-vă arhiereasca noastră binecuvântare în această luminoasă noapte pascală, vă doresc tuturor să sărbătoriți în pace și cu belșug, în liniște și cu bucurii sfinte „Paștile lui Dumnezeu cele mântuitoare”, adeverind tuturor împreună că:

Adevărat a Înviat Domnul Hristos!

Din milostivirea lui Hristos cel înviat,

+ VLADIMIR,

MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

Învierea Domnului,

anul mântuirii 2013,

or. Chișinău

“Laddove non c’è visione, i popoli periscono” (Proverbi 29:18, KJV): i popoli ortodossi non sono un’eccezione a questa regola generale, e il loro bisogno di una visione profetica è tanto grande come quello di qualsiasi altro. In generale, chi conosce bene il proprio passato sa anche prevedere meglio il proprio futuro, e i cristiani ortodossi, che valutano con molto rispetto la tradizione ricevuta dai secoli passati, hanno qualche elemento in più per una visione del proprio futuro.

Partendo dalla visione delle nuove Metropolie nel mondo occidentale, delineata dai patriarchi Alessio II e Kirill nell’ultimo decennio, l’arciprete Andrew Phillips cerca di vedere come questo sogno si può realizzare attraverso un piano pastorale di buon senso e di alti ideali. Prendendo la possibile diocesi locale delle Isole britanniche e in particolare la zona dell’Inghilterra orientale come “casi di studio” di un modello sociologico, padre Andrew ci guida in un quadro di sviluppo molto preciso. Forse in Italia questo studio può sembrare strano, ma abbiamo solo da applicarlo al quadro della futura diocesi italiana (già in programma da alcuni anni nelle linee di sviluppo del Patriarcato di Mosca), e magari alle stesse regioni in cui abitiamo. I risultati ci riserveranno molte sorprese interessanti. Oltre all’articolo sulla visione del futuro della Chiesa ortodossa russa, che possiamo trovare nella sezione “Pastorale” dei documenti, presentiamo pure nella sezione “Geopolitica ortodossa” un altro articolo sui contributi dei popoli dell’Europa occidentale all’Ortodossia.

Una recente intervista all’Arcivescovo Mark di Egor'evsk, sui compiti del vescovo, di Anton Leont’ev, del portale Pravoslavie.Ru, è apparsa anche sul sito ufficiale del Patriarcato di Mosca. L’intervista è stata sollecitata dalla creazione di numerose nuove diocesi nella Chiesa ortodossa russa, e tocca diversi temi interessanti: il paragone tra la figura del vescovo nel periodo sovietico e quella attuale, il pericolo di considerare i vescovi come burocrati, il rapporto tra vescovi e preti, i nuovi ruoli dei vescovi vicari e le risposte dei vescovi alle richieste dei fedeli. Presentiamo il testo originale russo e la nostra traduzione italiana dell’intervista a Vladyka Mark nella sezione “Pastorale” dei documenti.

Diverse parrocchie ortodosse in Occidente sembrano tormentate da un conflitto riguardo alle preghiere private (sacerdotali) della Liturgia: queste preghiere vanno recitate in segreto o a voce alta? I sostenitori delle preghiere recitate in segreto fanno notare che questa è la pratica ricevuta da secoli di tradizione ortodossa, e chi opta per le preghiere recitate a voce alta ricorda che questa pratica è ancora più anticamente attestata. Se dobbiamo esprimere una nostra preferenza personale, optiamo per le preghiere in segreto: nella nostra esperienza della Chiesa ortodossa oggi, l’ultima cosa che vogliamo augurare al culto ortodosso è un aumento del protagonismo dei suoi preti. Sentiamo comunque una valutazione dello ieromonaco Petru (Pruteanu) su questo tema, trattata con la precisione e l’equilibrio che caratterizzano i suoi studi storico-liturgici. Il saggio di padre Petru, nell’originale romeno e nella nostra traduzione italiana, è nella sezione “Preghiera” dei documenti.

Sfântul Sinod a hotărât următoarele:

1. A se aproba „Slujba pe scurt a Sfântului Maslu”, care va fi săvârşită de unul sau mai mulţi preoţi asupra bolnavilor internaţi în spitale sau asupra celor care sunt grav bolnavi acasă. Această slujba prescurtată va fi tipărită centralizat, apoi va fi răspândită şi folosită în cazurile când starea bolnavului sau condiţiile de săvârşire a slujbei nu permit săvârşirea rânduielii integrale.

2. În cazul săvârşirii „Sfântului Maslu de obşte”, care se oficiază de regulă în Postul Mare, cu participarea mai multor preoţi, să se revină la vechea practică a Bisericii de a citi întreaga rânduiala a slujbei (7 Apostole, 7 Evanghelii, 7 Rugăciuni) şi abia la sfârşit să se facă o singură ungere cu ulei sfinţit. Rânduiala cu şapte ungeri se va săvârşi doar în cazul slujirii integrale a Slujbei Maslului pentru un bolnav.

3. Episcopii şi preoţii să explice credincioşilor că în lipsa unei boli serioase, se recomandă ca „Maslul de obşte” să fie săvârşit o singură dată pe an, iar săvârşirea mai deasă a „Maslului de obşte” asupra aceloraşi persoane denotă neînţelegerea sensului acestuia în defavoarea altor Taine ale Bisericii.

La riconciliazione tra il Patriarcato di Mosca e la Chiesa russa all’Estero nel 2007 ha riconfigurato la condizione dell’Ortodossia russa in molti paesi. Forse nessuno di questi parsi è più significativo degli USA, dove si trova lo storico centro di Jordanville, che tanto ha significato nel corso del XX secolo per studi teologici, vita monastica e guida spirituale. Facciamo un salto all’interno di questo centro con la traduzione italiana di un recente articolo, che presentiamo nella sezione “Pastorale” dei documenti.

La 24 aprilie 2013, la a 15-a aniversare a slujirii pastorale  PS Nestor a fost felicitat de către patriarhul Moscovei şi a Întregii Rusii, Kiril

Prea Sfinţitului Nestor,

Episcop de Corsun.

Prea Sfinția D-Voastră!

Primiţi cele mai calde felicitări cu ocazia a 15 ani de slujire preoţească, urările de bine şi întărire duhovnicească, şi înmulţire a darurilor de la  Domnul nostru Iisus Hristos.

Bunul început al drumului D-voastră de slujire a fost pus în Marea Lavră a cuviosului Serghie, egumenul pământului Rusesc, unde aţi primit  educaţie teologică, aţi depus jurământul de călugăr, şi v-aţi alăturat clerului bisericesc. Înţeleptul Creator v-a destinat să continuaţi munca preoţească în Franţa. Îndeplinind ascultare ca paroh al Bisericii Hristos Mântuitorul din Asnières, apoi a catedralei Sfinţilor Trei Ierarhi  din Paris, aţi acumulat experienţă păstorirei duhovnicești şi a organizării vieţii bisericeşti.

Domnul, văzând străduinţa D-voastră, v-a făcut unul din succesorii apostolilor. Acum, păstorind eparhia de Corsun, depuneţi destule eforturi pentru răspândirea moştenirii spirituale a Ortodoxiei în Europa Occidentală, îndemnând turma la învăţătura cea sănătoasă a lui Hristos (vz. Tit. 1, 9), ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (vz. 1 Tim. 2, 4).

Cu rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, să vă păzească Domnul, dăruindu-vă multă sănătate întru mulţi ani fericiţi şi să vă trimită ajutorul său nesecat în faptele D-voastră arhiereşti întru binele Bisericii – Mamă.

Cu dragoste întru Domnul,

Kiril, Patriarhul Moscovei şi a Întregii Rusii

Cu această ocazie şi comunitățile ortodoxe moldovenesști din eparhia Corsunului îi ureaza PS Nestor mulți și fericiți ani!

Il metropolita Ilarion (Alfeev), nel numero di settembre 2011 della Rivista del Patriarcato di Mosca (Журнал Московской Патриархии) affronta il problema dell’uso di uno o più calici eucaristici alle Liturgie in cui concelebrano molti chierici e si comunicano molti fedeli. Questo problema non si pone abitualmente nella maggior parte delle nostre chiese in Italia, ma siccome ci auguriamo la crescita delle nostre comunità, non è male essere preparati anche a gestire la compresenza di più calici eucaristici secondo le soluzioni proposte dal metropolita Ilarion, che sono ben documentate storicamente, attente al rispetto della tradizione e della pratica, e di notevole buon senso.

Nella sezione “Ortoprassi” dei documenti, presentiamo il testo originale russo di Vladyka Ilarion, la traduzione romena con redazione e note aggiuntive dello ieromonaco Petru (Pruteanu) e la nostra traduzione italiana.

Capita spesso, nelle chiese ortodosse in Italia, che i preti siano sollecitati a togliersi i paramenti dopo la Liturgia per metterli sulla testa dei fedeli, leggendo preghiere per la loro salute. Queste "preghiere di svestizione" (rugăciuni de dezbrăcare, in romeno), anche se rimandano al precedente biblico delle guarigioni effettuate dalle vesti degli apostoli (At 19:12), non hanno alcuna codificazione nella pratica liturgica ortodossa (le istruzioni della Divina Liturgia indicano inequivocabilmente al prete di rientrare "in pace" nel santuario al termine delle preghiere, per togliersi i paramenti), e sono al meglio un’esagerazione del preteso potere taumaturgico delle vesti dei santi (...ma quando mai agli apostoli è stato chiesto di togliersi i vestiti per metterli sui malati?), al peggio un abuso che copre da una parte l’ignoranza delle vere pratiche della Chiesa, e dona d’altra parte un "surrogato" di benedizione per quei fedeli che farebbero bene invece ad accostarsi alla confessione e alla comunione.

Padre Răzvan-George Topală (nella foto), sul giornale Monitorul de Suceava, ci parla di questo fenomeno nella sua esperienza pastorale, e spiega il vero senso dei paramenti liturgici. Presentiamo questo prezioso articolo, nell’originale in romeno e in traduzione italiana nella sezione "Ortoprassi" dei documenti.

La Corea è considerata un paese dove c’è spazio missionario per ogni confessione cristiana, ma spesso al prezzo di una certa concorrenza reciproca e di difficoltà economiche. Dal resoconto dell’anno 2000 fatto agli ortodossi australiani da padre Justin Kang, prete ortodosso coreano della Chiesa russa all’estero (minoritaria in Corea del Sud rispetto alla presenza ortodossa del Patriarcato Ecumenico), possiamo vedere alcune di queste difficoltà, scoprendo al tempo stesso come un approccio mite e debole può portare a numerose sorprese da parte della provvidenza divina. Presentiamo il resoconto di padre Justin Kang nella sezione “Pastorale” dei documenti.

Con la fine della Grande Quaresima assistiamo, purtroppo, a un fenomeno preoccupante: il diradarsi della comunione tra i fedeli. Alcuni lo ritengono una conseguenza del diradarsi del numero dei fedeli (...e se invece ne fosse la causa?). Ma in alcune chiese ortodosse si assiste anche a una serie di scuse e pretesti per non comunicarsi neppure a Pasqua, e qui certamente il motivo non può essere la scarsità dei fedeli, tutt’altro.

Nella sezione “Pastorale” dei documenti, presentiamo nell’originale romeno e in traduzione italiana un saggio dello ieromonaco Petru (Pruteanu), che ringraziamo per la sua disponibilità a lasciarci fare le versioni italiane dei suoi scritti. Padre Petru analizza le attitudini verso la comunione nella Liturgia pasquale e nella Settimana Luminosa, ricordandoci (anche nelle parole dei canoni dei Concili) che la comunione in questo periodo è un atto doveroso. Speriamo che queste parole siano fatte circolare un po’ più di frequente, e magari ricordate anche dai preti ortodossi durante la loro predicazione pasquale.

Da poche ore è stato montato sulla parete orientale della navata settentrionale della chiesa un nuovo elemento pittorico, che accomoda sulla parete la croce da noi utilizzata nei giorni della venerazione della santa Croce. La pittura è una composizione di diversi elementi decorativi dell'antica tradizione russa, e ben si accompagna alla croce, dipinta per noi da un sacerdote russo di Vecchio Rito. Ringraziamo il nostro iconografo Ovidiu per questo lavoro.

L'ufficio diocesano per i media, che si occupa dell'istruzione del clero e dei fedeli della Chiesa Russa all'estero, ha preparato una lezione on-line sul tema della visione ortodossa della missione. La lezione, tenuta dall'archimandrita Ireneo (Steenberg), è stata filmata il 5 agosto 2012 nella cripta della cattedrale della Madre di Dio "Gioia di tutti gli afflitti" a San Francisco. Presentiamo il video della lezione (in inglese) con la nostra traduzione italiana nella sezione "Pastorale" dei documenti.