Conform Tipicului mănăstiresc, la Liturghia pascală, în faţa icoanei Mântuitorului, pe o masă se pune o pâine („artos”), care are imprimată pe ea icoana Învierii1. Înainte de Otpustul Liturghiei, această se binecuvântează prin rugăciunea specială din Liturghier (numită: Rugăciune la binecuvântarea pâinii, [care se numeşte în popor „Paşti”]2 în Sfânta Duminică a Paştilor) şi se stropeşte cu agheasmă, apoi toată Săptămâna Luminată este purtată în procesiune la masa fraţilor, iar în Sâmbăta Săptămânii Luminate, artosul se frânge şi se dă fraţilor spre mâncare.3 Purtarea acestei pâini la trapezele mânăstireşti Îl simbolizează pe Hristos cel înviat şi prezent la masa fraţilor pe parcursul întregii Săptămâni Luminate, aşa cum şi „Panaghia” (o prescură închinată Născătoarei de Dumnezeu) o reprezintă pe Maica Domnului care stă la masă cu fraţii în zilele de duminici şi sărbători. Este o dimensiune pierdută chiar şi în mănăstiri, iar în parohii nici n-ar avea de ce să fie instituită sau păstrată formal 4.
În practica liturgică românească însă, „artosul pascal” este de obicei confundat cu pâinea şi vinul ce se binecuvintează în Sâmbăta Mare şi care, în mod eretic (!), sunt numite „Paşti”.
După cum se ştie, Liturghia din Sâmbăta Mare, a Marelui Vasile, se face unită cu Vecernia şi ea trebuie săvârşită în orele de după masă. Tipicul Mănăstirii Sf. Sava prevede ca după Liturghie clericii şi credincioşii să rămână postind în biserică5, pentru a asculta citirile din Faptele Sfinţilor Apostoli, care trebuie lecturate integral până la începutul Utreniei pascale de la miezul nopţii. Pentru întărirea trupească, înainte de Otpustul Liturghiei de Sâmbătă se face binecuvântarea pâinilor şi a vinului prin rugăciunea obişnuită de la Priveghere6 („de la Litie”), omiţând cuvintele "grâu" şi "untdelemn"7. După binecuvântare, această pâine înmuiată în vin se mănâncă chiar în biserică spre întărirea trupului (nu pur simbolic), dar fără a avea ceva comun cu Paştele.
Ea are rolul pâinii şi vinului care se binecuvintează şi se consumă ca întărire trupească, la fiecare Priveghere (când e numită eronat: „litie”8).
Aşa cum ne arată istoria, românii ortodocşi, pe parcursul întregii vieţi, se împărtăşeau foarte rar sau chiar deloc (!), luând doar la Paşti pâine binecuvântată pe care o numeau (şi o mai numesc) "paşti". Iată ce scria mitropolitul Neofit Cretanul despre practica sacramentală românească din prima jumătate a secolului al XVIII-lea (şi nu numai): „Cei mai mulţi din norod nici ar fi ştiind ce este Sfânta Priciaştenie [Împărtăşanie], ci numai la ziua Sfintelor Paşti ar fi mergând la biserică şi nu doar ca să asculte slujba Sfintei Liturghii şi să se împărtăşească cu Sfintele Taine fiind mai înainte spovediţi şi gătiţi pentru această Taină Sfântă, ci numai ca să ia pâine şi vin, paximan9 ce se numeşte de voi Paşti, iar alţii cu ani îndelungaţi nu s-au spovedit, şi alţii iar în toată vremea vieţii lor, după cum am înţeles, Spovedania şi Sfânta Priciaştenie [Împărtăşanie] ce este nu o ştiu, fără decât aleargă în ziua de Paşti pe la bisericile lor de iau atunci acea pâine şi acel vin nesfinţit sau iau agheasmă, numind că este Paşti” 10.
Cutremurătoare este nu numai mărturia istorică, ci şi faptul că acest ierarh, ajungând mitropolit al Ţării Româneşti (1738-1753), i-a ameninţat cu excomunicarea pe credincioşii români, în caz de neîndreptare a acestei „rătăciri” şi „căderi în pierzanie”.
Nici până astăzi lucrurile nu s-au îndreptat, ba chiar au degradat şi mai mult, inclusiv prin girul ierarhiei superioare, care de asemenea numeşte acea pâine stropită cu vin – „Paşti”. Aceasta contrar textului biblic care zice că "Paştele nostru este Hristos" (I Cor 5:7). Deci „Paşti” (în sensul de hrană) poate fi numit doar Trupul şi Sângele lui Hristos şi nimic altceva. În prezent mirenii totuşi se împărtăşeşte mai des, inclusiv la Paşti, dar continuă să numească "paşti" pâinea binecuvântată în ajun sau chiar în ziua de Înviere. 11
În concluzie: rugăciunea „artosului” se va citi doar în mănăstirile care practică această tradiţie veche descrisă mai sus; pâinea şi vinul se vor binecuvânta doar acolo unde se respectă tradiţia privegherii pascale de sâmbătă seara, fără ca această să fie (numită) „Paşti”; în schimb toţi sunt chemaţi să se împărtăşească atât în Sâmbăta, cât şi în Duminica Paştilor, cu Trupul şi Sângele lui Hristos, care este adevăratul Paști.
Note
1 Despre faptul că „artosul” trebuie să aibă icoana imprimată pe ea vorbesc şi cuvintele rugăciunii, în care se face aluzie la sărutarea acestei pâini, de fapt a icoanei Învierii imprimată pe ea.
2 Această paranteză (pătrată) este un adaos recent al Liturghierului românesc.
3 „Sfinţenia” artosului pascal, mai ales acolo unde el este numit „Paşti”, a fost exagerată inclusiv unei cereri din rugăciunea de binecuvântare a acestei pâini, în care se spune: „alungă de la noi, cu puterea Ta, toată boala şi neputinţa, dându-ne la toţi sănătate”. O pâine care îi ajută pe credincioşi în astfel de probleme este, din păcate, mai „atractivă” decât împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, care este „spre viaţa de veci”. Se creează impresia că viaţa veşnică nu-i interesează pe „consumatorii şi traficanţii de sfinţenie”, dacă e să-l parafrazăm pe Sf. Grigore Teologul.
4 М. ЖЕЛТОВ & Ю. РУБАН, Артос // ПЭ, vol. 3, pp. 470-472.
5 Deja Canonul 66 Apostolic, apoi şi 55 Trulan precizează că Sâmbăta Paştilor, spre deosebire de celelalte sâmbete de peste an, este zi de post aspru.
6 Despre toate acestea a se vedea monografia magistrală a lui Gabriel BERTONIЀR, The Historical Development of the Easter Vigil and Related Services in the Greek Church, Roma, 1972 (OCA 193), p. 158.
7 Iniţial grâul şi untdelemnul erau binecuvântate o singură dată pe an, ca „pârgă a firii”, odată cu depozitarea lor în hambarul mănăstirii; analogic cu practica binecuvântării strugurilor la Praznicul Schimbării la Faţă (cf. Н. УСПЕНСКИЙ, Чин всенощного бдения, Москва, 2004, pp. 199-200.). În restul anului, aşa cum avem şi în cazul dat, se binecuvânta doar pâinea şi vinul. Considerăm că această practică este mai corectă şi ea trebuie repusă în uz.
8 „Litia” este slujba care se face la mijlocul Vecerniei Mari în pronaosul bisericii în cadrul Privegherii, iar „binecuvântarea pâinilor” este o slujbă distinctă, separată de prima prin Stihoavna Vecerniei, şi constă dintr-o singură rugăciune ce se rosteşte abia la sfârşitul Vecerniei în naos. Faptul că aceste două elemente liturgice se fac de fiecare dată împreună, i-a făcut pe creştinii şi chiar clericii mai simpli să le numească pe ambele „litie”, şi chiar pâinea cu vinul ce se binecuvintează la cea de a doua slujbă au primit acest nume absolut nefiresc.
9 În limba greacă cuvântul „paximadi” înseamnă pesmet.
10 Cf. Ioan Ică jr., Împărtăşirea continuă cu Sfintele Taine, Sibiu 2006, p. 7.
11 În Basarabia se zice „pască” la cozonacul cu brânză care se binecuvântează în ziua de Înviere după Liturghie. Această „pască” este mâncată acasă pe parcursul Săptămânii Luminată, după anafură şi agheasmă, dar înainte de celelalte bucate.
|
