Rubrica

 

Informații despre parohia în alte limbi

Mirrors.php?cat_id=33&locale=ro&id=205  Mirrors.php?cat_id=33&locale=ro&id=602  Mirrors.php?cat_id=33&locale=ro&id=646  Mirrors.php?cat_id=33&locale=ro&id=4898  Mirrors.php?cat_id=33&locale=ro&id=2779 
Mirrors.php?cat_id=33&locale=ro&id=204  Mirrors.php?cat_id=33&locale=ro&id=206  Mirrors.php?cat_id=33&locale=ro&id=207  Mirrors.php?cat_id=33&locale=ro&id=208  Mirrors.php?cat_id=33&locale=ro&id=3944 
Mirrors.php?cat_id=33&locale=ro&id=647         
 

Calendar Ortodox

   

Școala duminicală din parohia

   

Căutare

 

In evidenza

11/11/2018  Cronologia della crisi ucraina (aggiornamento: 2 marzo 2019)  
30/01/2016  I vescovi ortodossi con giurisdizione sull'Italia (aggiornamento: 4 gennaio 2019)  
02/07/2015  Come imparare a distinguere le icone eterodosse  
19/04/2015  Viaggio tra le iconostasi ortodosse in Italia  
17/03/2013  UNA GUIDA ALL'USO DEL SITO (aggiornamento: 19 luglio 2014)  
21/02/2013  Funerali e commemorazioni dei defunti  
10/11/2012  Naşii de botez şi rolul lor în viaţa finului  
31/08/2012  I nostri iconografi: Iurie Braşoveanu  
31/08/2012  I nostri iconografi: Ovidiu Boc  
07/06/2012  I nomi di battesimo nella Chiesa ortodossa  
01/06/2012  Indicazioni per una Veglia di Tutta la Notte  
31/05/2012  La Veglia di Tutta la Notte  
28/05/2012  Pregătirea pentru Taina Cununiei în Biserica Ortodoxă  
08/05/2012  La Divina Liturgia con note di servizio  
29/04/2012  Pregătirea pentru Taina Sfîntului Botez în Biserica Ortodoxă
 
11/04/2012  CHIESE ORTODOSSE E ORIENTALI A TORINO  
 



Facebook
Pagina principală  >  Documente  >  Sezione 9
  Pregătirea pentru Taina Cununiei în Biserica Ortodoxă
Clicca per SCARICARE il documento come PDF file  
Răspândește:

Dacă citiți aceste rînduri, prin urmare, sunteți interesați de ritualul logodnei și cununiei în Biserica Ortodoxă. Probabil ați hotărît să vă căsătoriți sau vi s-a cerut să fiţi martori la așa bucurie prin participarea la celebrarea unei căsătorii. Mai jos veți găsi explicații din ceremonia de căsătorie și sensului ei.

CĂSĂTORIA, NUNTA, CUNUNIA

Căsătoria religioasă ortodoxă este formată din două părți:

Prima parte a rînduielei religioase este logodna (în slavonă obrucenie, în italiană fidanzamento), aceasta ar mai putea fi numită și înregistrarea solemnă a jurămintelor de căsătorie între soți, încununată cu schimbarea inelelor de căsătorie.

A doua parte o putem defini ca nunta reală, numită în tradiția ortodoxă sfînta cununie (în slavonă vencianie, în italiană incoronazione). Denumirea vine de la coroanele puse pe capul soților.

Trebuie să știm că în timpurile mai vechi prima parte a căsătoriei, adică logodna, era săvîrșită separat de cea de a doua, iar acum sînt unite într-o singură slujbă.

Căsătoriile erau pregătite prin intermediul unor acorduri între familiile mirelui și a miresei și de multe ori erau programate încă de pe cînd mirele si mireasa erau la o vîrstă foarte tînără (adolescenţi sau chiar preadolescenţi). În astfel de cazuri, era clară dorința de a oficia căsătoria prin intermediul unui ritual de împăcăciune recunoscut de biserică, cu scopul de a anunța întregii comunităţi de credincioși că doi tineri s-au promis unul altuia, chiar dacă căsătoria lor nu au fost încă săvîrșită.

Astăzi, în mare parte, tinerii se căsătoresc din propria inițiativă și cu partenerul ales de sine însuşi, și, prin urmare, nu mai are sens modalitatea de a sărbători în biserică o logodnă separată de nuntă. Din acest motiv rînduiala logodnei și cununiei sunt îmbinate într-o singură sărbătoare.

Cu toate acestea, merită sa ne amintim că aceleași cărți religioase care ne invața rînduiala casatoriei, încă mai prevăd posibilitatea ca logodna și căsătoria să fie celebrate în două ocazii separate.   

PUŢINĂ TEOLOGIE DESPRE CĂSĂTORIE

Taina Sfîntei Cununii nu pretinde să unească în mod legal un bărbat și o femeie. Mai degrabă, este recunoașterea de către Biserică a împreunării pe care Dumnezeu a făcut-o deja în viețile soților; este intrarea, într-un mod misterios, a unirii omenești a soților (fiind o unire pămîntească supusă păcatului, stricăciunei, durerii și morţii) în dimensiunea divină a Împărăției lui Dumnezeu.

Căsătoria creștină redeschide căsătoriților posibilitatea de a trăi bucuria primului cuplu care a locuit în Eden, și prin intermediul unirii în viața lor, realizarea unei nesfîrșite bucurii.

Din acest motiv, căsătoria ortodoxă merge dincolo de un contract legal, care se tocmește între soți. În timpul ceremoniei, mirele şi mireasa nu fac schimb de juramînt de nuntă. Este prin presența lor (și martorilor care garantează alegera lor liberă) care se adeverește votul dintre dînșii si deschiderea la lucrul lui Dumnezeu în unirea lor.

Noi ortodocșii învățăm că despărțirea căsătoriei sau divorțul poate fi binecuvîntat numai în cazul cînd unul din soți a călcat cinstea căsniciei sau în cazul decesului a unuia dintre soți.

Chiar dacă Biserica tolerează recăsătoria văduvilor care nu doresc să trăiască singuri, căsătoria nu este văzută ca o uniune dintre soți „pînă cînd moartea îi va despărți”. De fapt, avînd în vedere că cuplul căsătoriților intră în dimensiunea Împărăției lui Dumnezeu, căsătoria își asumă și ea caracter de veșnicie. Pentru aceasta, teologia ortodoxă, în loc să se vorbească despre căsătorie indisolubilă la fel ca și teologia romano-catolică, vorbește despre căsătoria unică și nerepetată. Se poate spune că pentru ortodocși în viață nu există decît o singură adevărată căsătorie sacramentală, în timp ce căsătoriile ulterioare (atît căsătoria văduvilor cît și atunci cînd prima căsătorie este, din punct de vedere uman, fără speranță, adică în stare de faliment) sunt văzute ca o măsură de indulgență, ca o binecuvîntare a Bisericii, care îi reintegrează pe noii soţi în viața comunităţii de credincioși.

Anume pentru că Biserica Ortodoxă propune cu căsătoria o nouă „dimensiune divină” vieții de cuplu, ea nu condamnă cuplurile omenești. Grija ei nu este în a determina dacă soții, care nu sunt căsătoriți în biserică, trăiesc mai mult sau mai puțin „în păcat” (într-un sens larg, putem spune că oricine nu trăiește în umbra harului și voii lui Dumnezeu trăiește în păcat, fie că este căsătorit cu ritual religios sau nu); ea mai degrabă cheamă toate cuplurile să treacă de la relația umană la viața divină oferită prin taina căsătoriei.

MARTORII

Mirele si mireasa la nunta sunt însoțiţi de doi prieteni care în terminologia greacă se numesc „Paraninfi” ce ar putea fi tradus ca „prieteni ai cuplului”. Ei au o sarcină foarte importantă în ritualul bisericesc: sarcina de a mărturisi, prin prezența lor, atît libera alegere personală (adică lipsa unor constrîngeri, amenințări sau alte condiții care fac căsătoria nevalabilă), precum și lipsa de alte obligațiuni (care pot fi căsătorii sau logodne precedente care nu au fost dezlegate de către Biserică). Din acest motiv este important ca martorii să cunoască bine mirele şi mireasa.

De-a lungul timpurilor s-au stabilit diferite obiceiuri locale în care martorii au ajuns să se asemene din ce în ce mai mult cu nașii de botez (în limba română, folosind chiar același termen, „Nănaş”): martorii de azi sunt întotdeauna un bărbat și o femeie, din obicei soț și soție. În acest fel, perechea de martori are sarcina de conducere și supaveghere morală și educativă a cuplului mai mic în viața conjugală, de aceia se caută „Nănaş”, căsătoriți și de bun exemplu.

Pe cît de frumosă și nobilă este acestă tradizie, trebuie subliniat faptul că martorii nu au rolul de nași sau ghizi ai acestora, sarcina lor este, într-adevăr, cea de a mărturisi libertatea de căsătorie, și tot ce vor ei să fie sau să facă mai mult pentru miri nu este o sarcină impusă de Biserică.

Din acest motiv, amintim următoarele :

1. Nu este obligatoriu ca martorii să fie căsătoriți. Biserică permite căsătoriile, care au doi bărbați sau două femei în calitate de martori. De aceia, cît de straniu nu ar părea, nu este necesar să fie un bărbat și o femeie.

2. Nu este obligatoriu ca martorii să fie creștini ortodocși. Astăzi există cei care insistă ca martorii să fie creștini ortodocși, dar cine susţine aceste lucruri va trebui să explice de ce Biserica, care acceptă că unul dintre soți să fie un creștin neortodox, ar trebui să fie mai strictă cu martorii decît cu înșiși mirii! Deci nu credința sau apartenenţa martorilor la Biserică este necesară în căsătorie, cum este necesar pentru nașii de botez, dar sinceră cunoașterea a tinerilor casatoriţi.

3. Biserica nu obligă cu nimic pe martori, după ce şi-au făcut datoria lor la nuntă. Ei nu sunt obligați să fie nași de botez copiilor cuplului, deși acest lucru se întîmplă adesea în practică. Martorii n-au alte îndatoriri specifice: fiecare din ei pot acorda soţilor grijă, asistență și ajutor care vine de la libertatea lor în calitate de prieteni.

CĂSĂTORIILE MIXTE

Pînă la un anumit punct în istoria creștină, Biserica refuza să binecuvînteze căsătoriile în care unul dintre soți nu era, prin credință și botez, credinciosul membru al acesteea.

Cu mobilitatea socială în ultimele secole, au crescut tot mai mult cuplurile mixte și chiar Biserica a extins treptat unirea căsătoriei pentru aceste cupluri, deși cu o oarecare prudență.

În ceea ce privește Biserica Rusă, primele permisiuni de căsătorii ortodoxe pentru cupluri mixte, au fost acordate în secolul al XVIII-lea prizonierilor suedeji de război, care au luat soţii din Rusia și nu îi aveau în preajmă pe păstorii lor.

Astăzi este posibilă o căsătorie mixtă a credincioșilor Bisericii Ortodoxe cu credincioși botezați de bisericile creștine non-ortodoxe (dintre care nu sunt incluse, din punct de vedere creştin ortodox, grupari religioase că martorii lui Iehova sau mormoni); în schimb, nu se poate sărbători o căsătorie mixtă cu persoane nebotezate (atei sau apartenenții religiilor necreştine): această excludere se face deoarece este puțin probabil ca o persoană care nu crede în Hristos și nu face parte din Biserica lui (chiar și într-o formă neortodoxă) să poată să-şi asume cu sinceritate responsabilitatea de a trăi viața unui soț creștin conform credinței Bisericii.

Chiar dacă căsătoriile mixte sunt posibile, Biserica încurajează membrii săi să caute întotdeauna soți de proprie credință, mai ales în cazul în care ambii soți sunt credincioși practicanți. Angajamentul creștinilor ortodocși nu este deloc simplu atunci cand ei trebuie să-și petreaca viața cu o persoană care nu împărtășește această cale, care prin urmare, deseori, adaugă complexitate și efort.

Atunci cînd soții nu sunt la prima căsătorie, ar putea fi necesară binecuvîntarea episcopului înainte de a încheia o căsătorie mixtă.                

RITUALUL DE LOGODNĂ

Să vedem, deci, cum funcționează o ceremonie de nuntă în Biserica Ortodoxă de astăzi.

Prima parte a ritualului de logodnă are loc în pronaosul (pridvorul) bisericii: în cazul în care biserica nu are un pronaos interior, se obișnuiește să se facă logodna la ușile bisericii pentru a indica intrarea în viața de căsătorie (și în rînduiala botezului rugăciunile de exorcism și mărturisirea credinței se fac în pronaosul, pentru a indica intrarea în viața creștina). Mirele și mireasa avansează alături de martori, mirele stă pe dreapta și pe stînga stă mireasa: sunt pozițiile de obicei deținute de bărbați și femei în biserică, pe care vi le puteți aminti cu ușurință uitîndu-vă la dispoziția icoanelor centrale ale lui Hristos și a Maicii Domnului.

Preotul care celebrează căsătoria binecuvîntează mirele si mireasa, le dă acestora lumînări aprinse și îi tămîiează. Apoi începe ritualul de logodnă, format din rugăciuni, litanii și schimbul de inele, ce simbolizează schimbul de promisiuni în fidelitate.

Inelele erau inițial din aur pentru mire și argint pentru mireasă, dar astăzi sunt mai des folosite perechile de inele realizate din același material (uneori chiar mai puțin valoros). Înainte de ritualul de logodnă, inelele sunt binecuvîntate prin stropirea cu apă sfințită și odihnite pe masa altarului sau pe Sfînta Evanghelie.

Simbolismul inelelor este explicat în rugăciunile ritualului, atunci cînd se aminteşte de inelele donate din diverse episoade biblice ca un semn de recunostință, încredere, responsabilitate și milă dumnezeiască.

Formula de logodnă, uneori după obiceiuri repetată de trei ori, este următoarea:

Se logodește robul lui Dumnezeu (numele) cu roaba lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh, amin.” În mod similar, formula se repetă pentru mireasă: „Se logodește roaba lui Dumnezeu (numele), cu robul lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh, amin.

În tradiția creștină cea veche și, de asemenea, în tradiția ebraică, din care provin mai multe tradiţii ale nunţii ortodoxe, mîna dreaptă (cu care un creștin face semnul Sfintei cruci) este folosită ca sediu pentru inele, deci preotul pune inelul pe degetul inelar de la mîna dreaptă al mirelui și a miresei.

Practica catolicismului roman, care a făcut deosebire între inele de logodna de cele de casatorie, a condus în unele obiceiuri la trecerea inelelor pe mîna stîngă (în timp ce în Biserica Ortodoxă nu există această distincție). În cazul în care mireasa si mirele doresc să poartă inele lor pe mînă stîngă după ceremonia de nuntă, nu există nici o problemă serioasă.

Inelele puse pe degetul mirilor, îndată se schimbă de trei ori (de însuşi preot sau martori, după obiceiuri). Schimbul de inele exprimă schimbul continuu între soţi care ca figuri complementare ce se îmbogăţesc reciproc.

În cazul în care logodna este urmată imediat de cununie (ceea se întîmplă în prezent în marea majoritate a cazurilor), soții și martorii merg spre centrul bisericii, unde este pregătită o masă cu coroanele mirilor. La intrarea cuplului, corul cîntă versurile Psalmului 127, repetîndu-se la intervale refrenul „Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție”.

RITUALUL  CUNUNIEI

Mergînd în mijlocul bisericii, mirele si mireasa se opresc pe un covor special pregătit pentru ei. Acest covor, utilizarea căruia vine de la căsătoria veche evreiască, simbolizează hotarele în care soții au un domeniu recunoscut de Biserică a vieții lor comune de gestionare, cresterea copiilor, căminul familiei.

Preotul începe ritualul cununiei cu trei rugăciuni în care cere harul lui Dumnezeu pentru soți: harul care preface unirea lor umană într-o uniune condusă de Duhul Sfînt (precum în Sfînta Liturghie preotul se roaga pentru pogorîrea Duhului Sfînt spre pîinea si vinul, ca să prefacă darurile în Trupul și Sîngele lui Hristos).

Mîinile mirilor sunt unite de către preot, și după obiceiurile sunt legate împreună cu o panglică sau un voal. Preotul pune coroanele pe capetele mirilor, ca semn împărătesc (Biserica permite cuplurilor căsătorite să fie conducătorii vieții lor familiare și ca părtași a împărăției lui Hristos) și de desăvîrșire: soții devin „coroană” unul pentru altul și, după cuvîntul Sfîntului Pavel în capitolul 7 din Epistola întîi către Corinteni, o completare a imaginii dumnezeiești, un potenţial instrument de mîntuire unul pentru altul. Coroana este, de asemenea, un semn de martiriu sau mărturie prin credință „în bine și în rău”, care ajunge pînă la sacrificiul vieții. Taina căsătoriei cere de la noi dorința de a muri unul pentru altul, da a se uita de folosul personal, de a fi în stare să ne dăruim unul altuia pentru toată viață.

Formula cununiei, care undeva după obiceiuri se repetă de trei ori, este următoarea:

Se cunună robul lui Dumnezeu (numele) cu roaba lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh, amin.” În mod similar, formula se repetă pentru mireasă: „Se cunună roaba lui Dumnezeu (numele), cu robul lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh, amin.

Coroanele puse pe captul mirilor, îndată se schimbă de trei ori (de însuşi preot sau martori, după obiceiuri), cu cîntarea:

Doamne Dumnezeul nostru, cu slavă şi cu cinste încununează-i pe dînşii.

CITIRILE

Cele două lecturi biblice asociate cu căsătoria sunt luate din Epistola Sf. Pavel către Efeseni și Evanghelia lui Ioan.

Sf. Pavel le-a reamintit primilor creștini din Efes, dar de asemenea și tuturor creștinilor din toate timpurile și locurile, datoriile reciproce ale soților, făcînd o asemănare între dragostea de soț și soție cu cea a lui Hristos și a Bisericii Sale. Așa cum Hristos iubește Biserica sa pînă la punctul de a se dărui pe sine complet pentru ea, pînă la sacrificiul suprem, așa şi soțul trebuie să se dea complet soției sale. Aşa cum Biserica, la rîndul său, este supusă lui Hristos, astfel soția trebuie să se supună soțului ei în toate. Dacă se urmărește acest model în orice clipă a vieții de căsătorie, atunci căsătorile nu vor da faliment! Soția, lăsînd ultimul cuvînt soțului ei, învață să-şi controleze dorința sa instinctivă de a proteja familia în momentele de conflict de voință (care, de obicei, nu au mult de a face pentru supraviețuirea imediată a copiilor și a familiei); soțul, amintindu-şi de necesitatea de a se sacrifica pentru binele soției și copiilor, ia decizia finală, lăsată lui, nu în propriile sale interese personale, ci pentru interesele nucleului familiar.

Sfînta Evanghelie de la Ioan vorbește despre prima minune făcută de Mîntuitorul Hristos la nunta din Cana Galeleii, unde a prefăcut apa în vin (și vin de calitate!). Este modelul de transformare a uniunii umane într-o uniune divină, prin harul Domnului. Cuplul nu mai este o simplă instituție umană, ci se aseamănă însuşi Bisericii, a Împărăției Domnului deja prezentă în mijlocul nostru.

ÎNCHEIEREA RITUALUI

După mai multe rugăciuni și litanii, preotul binecuvîntează o cupă cu vin: mirele si mireasa beau din cupa acesta ca un semn al coparticipării lor în comun la toate evenimentele de pe parcursul întregii vieţi, fie în moment de bucurie sau de scîrbă și durere. Cupa de vin a fost preluată direct din tradiţia căsătoriei evreieşti și nu are nici o legătură cu vinul din taina euharistiei.

Preotul conduce apoi mirii într-o procesiune triplă în jurul mijlocului bisericii, în timp ce corul cîntă cîteva tropare (imnuri de tradiția ortodoxă), în care se vorbeşte pe teme simbolic legate de căsătorie. În timpul cîntării troparelor, se obișnuiește ca martorii să urmeze mirii și dacă este necesar, sprijinind coroanele pe capetele lor.

Cîntecul troparilor provine de la obiceiul vechi de a însoți mirii în procesiune cu cîntece, după nuntă lăudînd pe Dunmezeu, de la ușa bisericii pînă la ușa casei noului cuplu. In timp, acest obicei public a fost abandonat, astfel, cîntările bisericești au fost transferate la sfîrșitul celebrării și procesiunea a devenit un episod în interiorul ritualului căsătoriei.

La sfîrșitul procesiunii, preotul dezleagă mîinile celor căsătoriți și pune coroanele pe masă. În rugăciunile finale, care urmează, preotul cere lui Dumnezeu să păzească coroanele fără pete în împărăția Sa: un semn de ereditate care așteaptă mirii crescuţi în dragoste și fidelitate, care au dus fructe spirituale în căsnicia lor.

După binecuvîntarea finală, urmează în funcţie de obiceiuri, o serie de semne de atenţie și urări: venerarea sfîntului sau a sărbătorii, care soţii au ales ca protectori și neîncetați rugători cu icoana, a icoanelor în mijlocul bisericii, sau pe iconostas, cele mai bune urări de mulți ani noului cuplu, îndemnul preotului adresat mirilor de a păstra în propriile lor vieți harul primit de la Dumnezeu. Cînd se slujește o căsătorie mixtă, acum este posibil că un ministru de cult neortodox să se adreseze la soții pentru un cuvînt de îndemn.

A DOUA CĂSĂTORIE

Biserica Ortodoxă menține un standard foarte ridicat al modelului de viață în căsătorie, dar recunoaște că legăturile matrimoniale au un sfîrşit sau din motive de forță majoră, (cum ar fi moartea unuia dintre soți), diferite niveluri ale păcatului uman (abandon, infidelitate și alte cauze care reduc căsătorie la o simplă ficțiune). În aceste cazuri Biserica permite, (în cazul de văduvie, întotdeauna, și în toate celelalte cazuri, cu binecuvîntarea scrisă a episcopului, în a cărui eparhie a fost celebrată căsătoria), de a închieia o a doua căsătorie religioasă. De asemenea, se tolerează şi a treia căsătorie (deși nu este recomandată), în timp ce este interzisă în mod categoric o a patra căsătorie.

Există un ritual pentru a doua căsătorie, care își menține un caracter de pocăință, în care se vede clar că Biserica permite două căsătorii ca un remediu al situațiilor personale, care sunt şi mai necuviincioase. În prezent se foloseşte ritualul de a doua căsătorie numai în cazul în care mirile și mireasa au fost deja cununați odată. În cazurile in care unul din soți e la prima cununie, cu respect pentru un soț care trăieşte prima sa experiență de căsătorie, este binecuvîntată prima cununie. Prin urmare, se întîmplă foarte rar să vezi celebrarea acestei forme de ceremonii de nuntă.

RUGĂCIUNEA DE ÎNTOARCERE A SOȚILOR

O rugăciune alăturată la rînduiala căsătoriei, astăzi mai rar folosită, primeşte soții la întoarcerea lor în biserica după petrecerile de nuntă. E bine de a propune aceasta rugăciune ca un „rit de trecere” după o lună de miere, pentru a reîntregi cuplul într-un rol activ în comunitatea credincioșilor.

PROBLEME ŞI DIFICULTĂŢI

De multe ori o nunta în biserică implică mai multe dificultăți practice, atît în ceea ce privește căsătoria civilă, cît și în prezența unor legături de căsătorie anterioare. Acest ghid nu poate pretinde să dea un răspuns general pentru toate problemele, dar mai jos oferim anumite elemente pentru gîndire.

În cazul în care cuplul nu este unit într-o căsătorie civilă, trebuie de făcut aceasta înainte de cununia în biserică sau în același timp cu căsătoria religioasă. Puteți face o nunta ortodoxa cu efect civil, dar numai în cazul în care preotul care o celebrează este recunoscut de către statul. Pentru aceasta, este nevoie să vă informaţi bine la biserica în care doriți să vă căsătoriţi, chiar mai bine, ar trebui s-o frecventaţi și în așa mod să deveniți enoriași sau membri sîrguincioși in această biserica!

Dacă a existat o căsătorie anterioară a unui soț în Biserica ortodoxă, este nevoie de dezlegarea căsătorei anterioare și binecuvîntarea episcopului, în cadrul eparhiei în care fost celebrată. În cazul în care căsătoria anterioară a fost încheiată cu un soț care nu este ortodox, atunci această persoană ar trebui să fie declarată liberă să se recăsătorească în conformitate cu regulile de membru al Bisericii sale. În cazul în care această Biserică nu-l consideră liber, Biserica Ortodoxă nu poate interveni în această privință. Conversiunea la Biserica Ortodoxă în jurul obstacolui acesta, chiar dacă posibilă, nu este privită favorabil.

Dacă au existăt căsătorii civile anterioare, nu există nici o obiecție la o nuntă în biserică, dar toate legăturile legate de căsătoria civilă anterioară trebuie să fie desfăcute, precum și orice litigiu să fie rezolvat, cum ar fi întreținerea copiilor și altele asemenea acestuia.

Căsătoria nu exclude posibilitatea ambilor soți de a alege în viitor îmbrățișarea vieții monahale, dar o astfel de alegere se poate face numai cu acordul ambilor soți și poate fi acceptată numai în cazul în care părinții nu mai au responsabilitatea pentru creșterea copiilor minori. În astfel de cazuri, căsătoria este suspendată de către autoritățile Bisericii și soțul sau soția (sau chiar ambii), pot primi tunderea monahală.

ZILELE POTRIVITE PENTRU CĂSĂTORIE

„În care zile se poate de căsătorit?”.

Această întrebare simplă are răspunsuri complexe și uneori diferite, cu liste lungi de „zile, în care nunta în biserică este interzisă”, astfel vom încerca să înțelegem motivele care ne-au adus la zile nepotrivite pentru ritualurile de nuntă.

Problemele de zile de post și de sărbătoare

Căsătoria nu este de obicei văzută ca o ceremonie simplă pentru grupul restrîns de soți și martori, ea reprezintă recunoașterea publică a unei legături, care reunește familii și prieteni, într-o atmosferă veselă și festivă. Zilele de post nu sunt potrivite pentru acest tip de sărbătoare, pentru care motiv Biserica Ortodoxă interzice căsătoriile în aceste zile; atît în cazul unor perioade lungi de post, cum ar fi Postul Mare cît și în ajunul posturilor de o singură zi.

Poate părea ciudat că căsătoria este interzisă în ajunul posturilor de o singură zi (marți și joi), dar este permisă în schimb chiar în ziua postului (miercuri și vineri). Motivul trebuie căutat în tradiția de a face banchete care durează toată noaptea și chiar ideea de a nu „sfîrşi” noaptea nuntii în zorii unei zile de post.

Chiar și în zilele celor mai mari sărbători nu se sărbătoresc nunţi, pentru a nu distrage atenția de la sărbătorile bisericești. De multe ori chiar şi zilele după sărbătorile mari (de exemplu, zilele dintre Crăciun și Bobotează) sunt interzise la nunţile. Nu toate Bisericile Ortodoxe respectă aceleași reglementări referitor la perioadele de după sărbători: în unele se poate întîmpla să auzi că nu se fac nunți în săptămîna de după Paști, (adică în Săptămîna Luminată), în altele se poate auzi că căsătoriile sînt interzise pentru toate patruzeci de zile de după Paști. În orice caz, este bine să vă consultaşi în biserica în care doriți să vă căsătoriţi, în cazul în care pot exista, de asemenea, diferențe în calendarul care se urmează.

Problema Sabatului

Căsătoriile sunt interzise în zilele de sîmbătă, deși, de obicei, aceasta nu este o zi de post și nici ajunul unei zile de post. Motivul aceastei interdicții, iterziceri sau opriri este de caracter pastoral: Participarea mai multor grupuri de oameni la festivitățile de sîmbătă seara „golesc”, sau deprețuiesc oricum, participarea la slujba de Duminica din Biserică.

Deși această interzicere este considerată a fi destul de dură și neacceptată, mai ales pentru familiile care au Sîmbăta zi liberă de la angajamente de muncă, este o regulă de bun simț absolut, și în prezent se urmează (mai ales in Biserica Rusă) cu stictețe și rigurozitate.

Trebuie să ne amintim că interdicțiile de căsătorie nu sunt interdicții absolute și puteți obține excepții: mereu însă numai prin binecuvîntarea episcopului local. Preotul care celebrează o căsătorie, nu are dreptul de a face o excepție fără a o motiva episcopului său și fără a avea permisiunea lui.

Răspândește:
Pagina principală  >  Documente  >  Sezione 9