Rubrica

 

Informații despre parohia în alte limbi

Mirrors.php?cat_id=33&locale=ro&id=205  Mirrors.php?cat_id=33&locale=ro&id=602  Mirrors.php?cat_id=33&locale=ro&id=646  Mirrors.php?cat_id=33&locale=ro&id=4898  Mirrors.php?cat_id=33&locale=ro&id=2779 
Mirrors.php?cat_id=33&locale=ro&id=204  Mirrors.php?cat_id=33&locale=ro&id=206  Mirrors.php?cat_id=33&locale=ro&id=207  Mirrors.php?cat_id=33&locale=ro&id=208  Mirrors.php?cat_id=33&locale=ro&id=3944 
Mirrors.php?cat_id=33&locale=ro&id=647         
 

Calendar Ortodox

   

Școala duminicală din parohia

   

Căutare

 

In evidenza

11/11/2018  Cronologia della crisi ucraina (aggiornamento: 29 giugno 2019)  
30/01/2016  I vescovi ortodossi con giurisdizione sull'Italia (aggiornamento: 22 giugno 2019)  
02/07/2015  Come imparare a distinguere le icone eterodosse  
19/04/2015  Viaggio tra le iconostasi ortodosse in Italia  
17/03/2013  UNA GUIDA ALL'USO DEL SITO (aggiornamento: 19 luglio 2014)  
21/02/2013  Funerali e commemorazioni dei defunti  
10/11/2012  Naşii de botez şi rolul lor în viaţa finului  
31/08/2012  I nostri iconografi: Iurie Braşoveanu  
31/08/2012  I nostri iconografi: Ovidiu Boc  
07/06/2012  I nomi di battesimo nella Chiesa ortodossa  
01/06/2012  Indicazioni per una Veglia di Tutta la Notte  
31/05/2012  La Veglia di Tutta la Notte  
28/05/2012  Pregătirea pentru Taina Cununiei în Biserica Ortodoxă  
08/05/2012  La Divina Liturgia con note di servizio  
29/04/2012  Pregătirea pentru Taina Sfîntului Botez în Biserica Ortodoxă
 
11/04/2012  CHIESE ORTODOSSE E ORIENTALI A TORINO  
 



Facebook
Pagina principală  >  Documente  >  Sezione 9
  Pregătirea pentru Taina Sfîntului Botez în Biserica Ortodoxă

Clicca per SCARICARE il documento come PDF file  
Răspândește:

Dacă citiți aceste rînduri, prin urmare, sunteți interesați de ritualul botezului în Biserica Ortodoxă. Probabil ați hotărît să vă botezați copiii sau v-au rugat să fiți naș de botez sau să participați la Taina Sfîntului Botez. Mai jos veți afla cum se săvîrşeşte Botezul și care este semnificația lui.

CE SE ÎNȚELEGE PRIN “BOTEZ”?

Cuvîntul “botez” provine de la cuvîntul grecesc “baptismos”, ce înseamnă scufundare. Așa dar, prin cufundarea în apă se produce aderarea noastră la Biserica lui Hristos.

Semnul botezului cu apă a existat înainte de creștinism, ca și diferite ritualuri de purificare, practicate în religia veche ebraică, dar a dobîndit o semnificație deosebită cînd Ioan Botezătorul l-a botezat în apele rîului Iordan pe Hristos Iisus, Domnul nostru.

Simbolismul general al afundării și reapariției din apă este asociat cu moartea și învierea. În timp ce ne cufundăm în apă, noi “murim” pentru viața de la suprafață și într-adevăr, dacă zăbovim pentru un timp mai îndelungat, putem muri în sensul practic al cuvîntului, iar ieșind din apă, renaștem pentru o viață nouă.

Prin Botez, creștinii ortodocși, în mod misterios devin părtași la moartea și învierea lui Hristos, dătătorului de viață.

În prezent, cufundarea în apă nu se practică în majoritatea bisericilor creștine occidentale și a fost înlocuită cu “spălarea” sau “stropirea” simbolică. Însă, acest lucru duce la o întrerupere a elementului principal al botezului și însămnătatea lui: alăturari la viața dăruită de Hristos, prin moartea și învierea Sa.

Bineînțeles, nu întotdeauna există posibilitatea cufundării complete a persoanei în apă. În istoria Bisericii Ortodoxe, mai ales cei bolnavi și deținuții erau “botezați” prin spălarea capului cu apă, iar uneori – este relatat în Faptele primilor martiri creștini – deținuților le erau spălate mîinile sau picioarele, adică doar acele părți ale corpului, pe care le puteau scoate printre gratele temniței. Asemenea forme de “cufundare fără cufundare”, în cazuri excepționale, sunt acceptate de Biserică. Cu toate acestea, dacă condițiile permit, este foarte important ca acțiunea, prin care am fost introduși în comunitatea creștină, să fie o acțiune ce ne ajută să înțelegem participarea noastră la moartea și învierea  lui Hristos.

NAȘII DE BOTEZ

Părinții copilului știu că pentru Botez este necesar să fie ales cel puțin un bărbat (naș) sau o femeie (nașă) în calitate de martor deosebit și garant al Botezului: regulile bisericești solicită prezența cel puțin al unui naș (de obicei de același gen cu viitorul fin sau fină). Acum, în majoritatea bisericilor se obișnuiește de a avea doi nași, în cele mai dese cazuri aceștia sunt un bărbat și o femeie, deseori un cuplu, adică soți și soție.

Instituția nașilor a apărut în Biserică încă din cele mai vechi timpuri. În timpul persecuției primilor creștini era foarte important să fie cineva, care ar putea garanta seriozitatea cu privire la intenția de aderare la Biserică, precum și de a avea alături un îndrumător, care ar putea transmite experiența vieții creștine prin exemplul personal. Astăzi, Biserica insistă asupra rolului de conducător al nașilor și solicită ca nașul sau nașa să-și asume responsabilitatea pentru călăuză vieții bisericești celui botezat. Anume din acest motiv, este necesar ca nașii sa fie ortodocși: cum putem solicita unei persoane să vegheze asupra vieții spirituale a unui alt creștin dacă el însuși este de credință străină!

Mulți oameni întreabă dacă ar putea lua dintre nașii nu două, ci mai multe persoane sau “cumetri”. Biserica tolerează dintre nașii “suplimentari” și creștini de altă credință, dar cere credință ortodoxă în componența nașilor “principali”, aceștea avînd rolul de dascăl în educația morală și ceia ce ține de credință.

Deseori parvin rugăminți, să fie considerați ca nași persoane ce lipsesc la momentul botezului, de exemplu prieteni apropiați care trăiesc în altă țară. Această dorință poate fi explicată prin legături strînse de rudenie sau prietenie. În aceste cazuri, Biserica cere prezența unuia sau a doi nași, care ar putea fi considerați “reprezentanți” ai nașilor ce lipsesc. În orice caz e bine, cînd copilul poate conta pe prezența nașilor săi și nu doar pe prietenia lor. Nu este ușor să veghezi de la distanță asupra vieții spirituale a unei persoane.

BOTEZUL PRIMILOR CREȘTINI

În primele secole ale Bisericii, atunci cînd creștinii erau amenințați și hărțuiți, iar mai tîrziu, cînd cea mai mare parte a populației Imperiului Roman s-a alăturat Bisericii, pregătirea pentru botez necesita un timp îndelungat.

În acele secole, timpul preferat pentru botez era sărbătoarea de Paști, în care noii convertiți erau botezați împreună cu familiile lor, subliniind astfel legătura dintre botez și Învierea Domnului. Timp de patruzeci de zile înainte de Paște se citeau rugăciuni ca semn că noii creștini doresc sa-și schimbe viața (renunțare la Satan și ispitele lui, unirea într-o viață nouă cu Hristos). Această perioadă a anului, cu durata de patruzeci de zile, în cele din urmă s-a transformat în Postul Mare, în timpul căruia toți creștinii ortodocși se pregătesc pentru Paște prin post și multă rugăciune.

În zilele noastre, în multe țări, creștinii formează cea mai mare parte a populației și, prin urmare, botezul se săvîrșește nu doar de Paște sau alte sărbători creștine importante, ci are loc pe tot parcursul anului. În societatea creștină noii botezați aproape întotdeauna sunt copii mici, pentru care nu e prea important să aștepte o ocazie specială: dimpotrivă, Biserica învață că, de îndată ce copiii pot fi scoși din casă fără a risca cu sănătatea lor, ei trebuie botezați.

Ritul botezului își are originea din timpurile cînd majoritatea celor ce se botezau erau deja maturi, acum în mare parte sunt copii, dar, uneori, putem urmări o adevărată renaștere a botezului în masă la adulți: cum ar fi de exemplu în Rusia, după deschiderea bisericilor distruse în timpul regimului comunist.

DE CE BOTEZĂM COPIII MICI?

Botezul pruncilor este un obicei tradițional al Bisericii Ortodoxe. În Occident, multe denominații protestante au schimbat această practică de veacuri, argumentînd că este necesar ca persoanele botezate să fie adulte sau cel puțin conștiente. Această inovație se bazează pe faptul că în Biblie nu există nici o indicație directă în favoarea botezului copiilor mici. Dar este adevărat și că Noul Testament spune despre botezul primilor convertiți “cu toate familiile lor”, iar cuvîntul “familie” înseamnă “toți cei ce trăiesc sub același acoperiș”, inclusiv copiii.

Există, de asemenea, un alt fapt istoric: este vorba despre ritualul de purificare prin spălare cumplită (mikvà), prin care treceau toți cei care erau convertiți la iudaism. Încă în vremurile lui Iisus Hristos, cei veniți din păgînism, care vroiau să devină parte a poporului lui Israel, trebuiau să treacă printr-o cufundare rituală în apă, practicată de către toți membrii familiei, inclusiv copiii de toate vîrstele. Deoarece primii creștini vedeau în botez intrarea în noul Israel, adică în Biserica lui Hristos, era firesc să adere la ea cu toți membrii familiei sale.

Dacă vom înțelege botezul ca fiind participarea noastră la viața mântuitoare a lui Hristos, care vine la noi prin moartea și învierea Sa, vom vedea că această participare este posibilă pentru toți și desigur, Dumnezeu, nu are nevoie de o invitație conștientă anume a unei persoane adulte, pentru a-l copleși cu mila Sa.

O alegere adultă sau matură și conștientă este cu siguranță importantă pentru a-l urma pe Hristos. Anume din acest motiv, nașii trebuie să-i sprijine pe fini pînă la vîrsta, cînd aceștia vor fi capabili să devină membri conștienți și activi ai Bisericii.

RÎNDUIALA CATEHUMENATULUI

Să vedem, deci, cum în ziua de astăzi se săvîrșește botezul în Biserica Ortodoxă. Prima parte a Tainei Botezului se numește “Catehumenat”. “Catehumeni” sunt cei ce se pregătesc pentru primirea botezului prin cunoașterea învățăturilor Bisericii. Catehism (din greacă “catechesis”) înseamnă “răspunsuri la întrebări”.

Rînduiala Catehumenatului se săvîrșește la ușa Bisericii: de fapt, Botezul este aceea “ușă” care ne permite intrarea în viața Bisericii.

În această primă parte a ceremoniei, sunt citite patru rugăciuni, care, în timpuri străvechi, se citeau asupra catehumenilor la anumite etape a pregătirii lor în cunoașterea bazelor credinței. În primele secole ale creștinismului, acest proces putea dura o perioadă lungă de timp (pînă la trei ani), și rugăciunile erau citite cu intervale mari una de la alta. Astăzi, rugăciunile sunt citite succesiv, într-o singură dată.

Rînduiala Catehumenatului ne prezintă multe dovezi despre o schimbare completă a vieții și conține o serie de rugăciuni de alungare a diavolului. Astăzi, aceste rugăciuni pot părea exagerate, mai ales la botezul copiilor, dar în cazul primilor păgîni convertiți la creștinism, perioada de pregătire pentru primirea botezului însemna renunțarea la credințele false, cu elemente de magie și diabolism. Astfel se explică dorința de a rupe totalmente cu trecutul păgîn și a începe o viață nouă în slujba singurului Dumnezeu adevărat.

Rugăciunile de izgonire a diavolului sunt însoțite de semnul Sf. Cruci și preotul suflă de trei ori peste fruntea, gîtul și inima candidatului: se citește rugăciunea la Dumnezeu pentru îndepărtarea tuturor “duhurilor spurcate” asupra vieții noului creștin și includerea lui în turma spirituală, Sfînta Biserică.

După rugăciuni, urmează o serie de întrebări, care ne amintesc de verificarea la care erau supuse persoanele adulte la Botez: de trei ori trebuie să se lepede de satană și de trei ori să proclame solemn unirea cu Hristos. În timpul rugăciunilor de lepădare de satană, toți stau întorși cu faţa spre ușa bisericii, către apus (ce simbolizează întunericul, locul unde lipsește lumina zilei). Pentru acceptarea ritualului de lepădare, este nevoie de suflat și de scuipat de trei ori în direcția apusului. Şi dimpotrivă, în cazul marturisirii credinței lui Hristos, toți se întorc cu fața spre răsărit (unde se naște lumina zilei și unde se află altarul bisericii, în onoarea luminii lui Hristos, care se răsare asupra lumii). Toate elementele, lepădările, suflările și scuipările, proclamarea unirii, toate se repetă de trei ori, subliniind atît importanța obligației întregii vieți cît și închinarea spre slava Sfintei Treimi.

CREZUL

Persoana care se botează, în cazul în care este destul de matură pentru a citi rugăciunea sau unul dintre nași, citește Crezul, în mod tradițional se citește de trei ori, dar în practica modernă, adesea este citită o dată.

Textul Crezului este un rezumat al celor mai importante adevăruri ale credinței creștine dreptslăvitoare:

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pămîntului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor. Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii: Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mîntuire, s-a pogorît din ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfînt şi din Maria Fecioara şi s-a făcut om. Şi s-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont şi a pătimit şi s-a îngropat. Şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi s-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţii, a cărui Împărăţie nu va avea sfărşit. Şi întru Duhul Sfînt, Domnul de viaţă Făcătorul, care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, care a grăit prin prooroci. Întru una, sfîntă, sobornicească şi apostolească Biserică. Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Textul Crezului a fost aprobat de către primele două Sinoade Ecumenice, care au avut loc la Niceea și Constantinopol în secolul al patrulea. Chiar și înainte de sinoade, în toată lumea creștină, se foloseau diferite formulări, asemănătore totuși între ele, ale credinței, prin care, în cîteva propoziții, se manifesta credința în Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfînt.

Pentru a începe drumul vieții în Biserica lui Hristos, trebuie de știut adevărurile de bază ale credinței. Iată care este semnificația de “verificare” a Crezului: persoana, care se botează (sau nașii lui, în cazul în care este vorba despre un copil mic) în timp ce citește această rugăciune, prezintă dovada că a studiat adevărurile creștine de bază. Iar preotul, în semn de aprobare a bisericii, binecuvîntează intrarea în sînul ei a unui nou credincios: “Binecuvîntat să fie Dumnezeu, care voieşte ca toţi oamenii să se mîntuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”  (I Тimotei 2:4).  Viața în Biserică – este calea spre mîntuire, dar, la fel, și către cunoașterea adevărului.

După închinare, ceremonia se deplasează spre cristelniță. În multe biserici vechi, lîngă intrare se afla un loc aparte pentru botez, unde era plasată cristelnița pentru scufundare. Astăzi, în majoritatea bisericilor ortodoxe, se folosește o cristelniță specială din metal, dar unele mai au și un baptisteriu special, pentru adulți. Amplasarea baptisteriului chiar la intrarea în biserică, accentuează importanța botezului pentru intrarea în viața creștină.

BOTEZUL

Ritualul Sfîntului Botez începe cu sfințirea cristelniței prin tămîiere și rugăciune. Rugăciunile și molitvele folosite la sfințirea apei de botez sunt aceleași ca și la sfințirea “apei sfințite”, dar, în plus, se citesc rugăciuni pentru cel care va primi botezul. Una dintre ele este deosebit de interesantă: “Pentru ca să se facă el împreună sădit şi părtaş morţii şi Învierii lui Hristos” Această rugăciune ne amintește că prin moartea noastră de botez (scufundarea) și învierea de botez (apariția din apă) – noi luăm parte la moartea și învierea Domnului.

După sfințirea apei, urmează prima ungere simbolică a celui ce se botează, cu untdelemn binecuvîntat, din el se toarnă cîteva picături și în apa Botezului, înainte de ungere. Această ungere nu este încă “Taina Mirungerii”, ci mai degrabă un ritual de pregătire pentru botez. La originia acestei ungeri este practica de ungere a corpului botezatului cu ulei, pentru ca scufundarea în apa rece să fie mai sigură. Ar trebui să ne amintim că, mai ales în timpul botezului în aer liber, clima nu-i întotdeauna favorabilă, iar ungerea cu untdelemn este o excelentă protecție naturală împotriva frigului. Cu timpul, la funcția protectoare, s-a adăugat simbolul protecției dumnezeiești (precum uleiul protejeaza corpul, harul lui Dumnezeu protejează viața credincioșilor), prezenței divine în viețile noastre (precum uleiul, pătrunzînd prin piele, se unește cu corpul nostru, la fel și harul lui Dumnezeu devine una cu viețile noastre) și a luptei spirituale (așa cum sportivii și luptătorii din antichitate se ungeau cu ulei pentru a aluneca din brațele inamicului, la fel și harul lui Dumnezeu ne protejează de dușmanul omenirii).

În trecut persoana ce se boteza era unsă în întregime cu ulei, în zilele noastre însă, acest lucru nu mai este o necesitate și cărțile de slujbă prevăd cîteva ungeri pe frunte, piept, spinare, urechi, palme și pe picioare.

După această ungere, vine rîndul scufundării. În Biserica Ortodoxă, formula de botez este următoarea: “Botează-se robul lui Dumnezeu ... (sau roaba lui Dumnezeu...), în numele Tatălui (la întîia afundare) și al Fiului (la a doua afundare) și al Sfîntului Duh (la a treia afundare)”. Aceasta întreita afundare în numele Sfintei Treimi, generalizează credința noastră în Dumnezeul Unic și Trinitar. Observați că formula de botez de la prima persoană: “Eu te botez...”, utilizată în bisericile catolice și protestante, este o variantă de la sfîrșitul Evului Mediu, care niciodată nu a fost acceptată de către Biserica Ortodoxă.

După ce se șterg, noii botezați îmbracă haine noi, indicînd viața nouă în Hristos, care începe din acest moment. Îmbrăcămintea poate fi specială, de ritual (în unele biserici pentru acest scop sunt pregătite cămăși albe, în diferite mărimi). De preferință se folosește culoarea albă – “în Hristos v-aţi îmbrăcat”, după cum spune Sfîntului Apostol Pavel în Epistola către Galateni (3:27).

Copiii mici, pentru un deranj mai mic, vor obține haine noi, dar mai pot rămîne încă înveliți în fașe sau prosoape, fără a fi schimbați imediat. În acest caz, preotul  citind: “Se îmbracă robul lui Dumnezeu (roaba lui Dumnezeu)… în hainele dreptății, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh” se urmează cu rînduiala sfintei Taine.

Odată cu veșmintele noi, noul botezat primește o cruciuliță la gît care, conform tradiției, poate fi sfințită în aceeași apă de botez.

TAINA MIRUNGERII

Această a doua Taină Sfîntă de inceput creștinesc, ce se săvîrșește îndată după Botez, este Mirungirea sau ungerea cu Sfîntul Mir (în slavonă Miropomazanie, în italiană Cresima), rînduiala ei nu alcătuiește o slujbă aparte. Mirul este un ulei special, aromat, de măsline, pregătit prin amestecarea cu multe şi felurite mirodenii. În mod tradițional, Patriarhul sau întîistătătorul Bisericii Ortodoxe Autocefale este cel care se ocupă de pregătirea și sfințirea Mirului.

Ungerea cu Sfîntul Mir este semnul darului Sfîntului Duh pentru om, cuvintele ce însoțesc ungerea sunt: “Pecetea darului Sfîntului Duh”. Mirungerea se face pe aceleași locuri ca și înainte, în plus sunt unse pleoapele, nările și gura pentru a sublinia acceptare, prin toate simțurile noastre, Spiritul divin.

În Evanghelie și în Faptele Apostolilor, Duhul Sfînt s-a transmis în diferite gesturi: suflare ca la Iisus către apostoli, în Evanghelia după Ioan 20:22, și punerea mîinilor peste ei cum se întîmpla la apostoli în Fapte, 8:17 și 19:6. Mirul era folosit încă în perioada apostolică, fapt care ne sugerează că a fost moștenit de la însuși Iisus, pe bază ungerilor în tradiția ebraică veche.

Ungerea cu Sfîntul Mir complectează harul Botezului, aducînd astfel, în viața noului creștin, a treia persoană a Sfintei Treimi. Noi numim “taină” Mirungerea, precum și Botezul, pentru că harul oferit de aceste rînduieli este imposibil de a-l explica și dacă însuși Iisus nu a vrut să lase apostolilor o explicație deplină, putem fi siguri că efectele Botezului și Mirungerii ne afectează, indiferent de nivelul nostru de înțelegere umană.

Creștinul botezat și uns este în toate privințele un membru cu drepturi depline al Bisericii: “nașterea din nou” la o viață în Biserică îi oferă accesul imediat la Sfînta Împărtășanie, care în calitate de hrană spirituală poate fi primită și de copii.

TERMINAREA RÎNDUIELII

După ungere are loc procesiunea în jurul cristelniței: preotul, împreună cu nașul și noul botezat, înconjoară solemn de trei ori cristelnița, cîntînd imnul: “Cîți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat”, din Epistola Sfîntului Apostol Pavel către Galateni (3:27). Acest verset se cînta în primele secole ale creștinismului, atunci cînd adulții nou botezați - deseori în număr mare, îmbrăcați în veșminte de ceremonie - intrau în interiorul bisericii pentru Împărtășanie.

Apoi se citesc pasaje din Epistola Sfîntului Apostol Pavel către Romani și din Evanghelia lui Matei. În pasajul de la  Apostolul Pavel (Romani 6:3-10) este accentuată însemnătatea botezului ca și moarte simbolică, care ne face părtași la învierea lui Hristos; pasajul din Matei (28:16-20) reamintește porunca către apostoli cu privire botez. Vom încerca să despărțim această poruncă în trei componente:

1.                                                  învățați toate neamurile

2.                                                  botezîndu-le în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfînt

3.                                                  și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit

Prima parte ne amintește despre importanța catehezei sau învățătulior despre credință: botezul fără o pregătire prealabilă (ceea ce încercăm să facem în acest text) este un botez fără temeiuri, care va decădea într-un eveniment obligatoriu și de rutină. Chiar și în cazul copiilor, instruirea trebuie să fie stabilită pentru părinți și nași.

În a doua parte a versetului nu avem nimic de reproșat tradiției ortodoxe ce a păstrat poruncile Domnului cu mare precizie.

A treia parte ne spune că învățătura nu se termină odată cu botezul: dimpotrivă, de acum încolo, avem de învățat “de păzit tot ce Domnul ne-a poruncit” sau, cu alte cuvinte, “de a trăi viața creștină”. Botezul ne face membri ai Bisericii și primul lucru de care trebuie să avem grijă este să devenim membri activi ai bisericii unde ne-am botezat, nelimitîndu-ne numai cu frecventarea rară a acestia. Un nou botezat, care nu frecventează biserică, este asemenea unui elev, înmatriculat la școală, și care nu frecventează lecțiile.

Ritualul se încheie cu două acte simbolice: spălarea și tunderea părului.

Se spală de pe corpul noului botezat, locurile unde a fost uns cu Sfîntul Mir, din respect pentru materia sfințită. În trecut se obișnuia ca adulții nou botezați să rămînă timp de mai multe zile în biserică să se roage, în așa caz, spălarea se efectua la ieșirea din biserică, de obicei, în ziua a opta. Aceste reguli se aplicau și pentru copiii mici, care erau aduși la biserică în ziua a opta pentru spălare. Astăzi, însă, este absolut normal ca spălarea Sfîntului Mir să se înfăptuiască la finele rînduielii Botezului.

Tunderea părului este un semn simbolic a recunoștinței, exprimarea devotamentului față de viața creștină. Donarea părului are mai multe semnificații: este neînsemnat din punct de vedere economic (nu putem dărui Domnului nimic ce nu i-ar aparține deja), este parte a trupului nostru (este un dar anume al nostru), este o jertfă nedureroasă și nesîngeroasă (Hristos a pus capăt mentalității de sacrificare sîngeroasă al Vechiului Testament). Este un simbol bun pentru primul dar ce ne permite să înțelegem că trebuie să ne dăruim în mod liber și nedureros. Cu acest gest și cu binecuvîntarea finală se încheie ritualul botezului ortodox.

SFÎNTA ÎMPĂRTĂŞANIE

După Botez noul botezat este condus în biserică: preotul îl/o îndreptă la iconostas, iar cel care este de parte bărbătească, va fi introdus și în Sfîntul Altar, în semn că el poate primi rang preoțesc. Ritualul Îmbisericirii (în slavonă Voțerkovklenie, în italiană Ingresso in chiesa) se înfăptuia, ca și spălarea, într-o zi după botez, dar astăzi se practică îndată după încheierea botezului.             

Imediat după aceasta ar trebui să urmeze Sfînta Împărtășanie, dar deseori botezul este înfăptuit în zilele în care nu se slujește Sfînta Liturghie. În cazul în care noul botezat are probleme grave de sănătate, el poate fi împărtășit din rezerva pentru bolnavi, dar este preferabil totuși, ca prima Împărtășanie să aibă loc în timpul Liturghiei. Acesta este un moment important, și din punct de vedere social a tainelor creștine. În cazul botezului copiilor, părinții și nașii sunt responsabili ca pruncul să primească Sfînta Împărtășanie cît mai curând posibil și din acel moment să nu înceteze să frecventeze biserica, ci în cazul cînd vorbim de copii, aceștea să fie aduși la împărtășanie cît mai des posibil!

În Biserica Ortodoxă, cei care se împărtășesc primii sunt copiii. Împărtășaniile frecvente ale copiilor au o semnificație aparte, deoarece omul se întîmplă să părăsească practica vieții religioase, mai ales în perioada de adolescență, dar în memorie rămîne amintirea puternică a împărtășaniilor din copilărie și deseori, anume acest lucru îi motivează să se întoarcă în biserică.

RUGĂCIUNILE LA PATRUZECI DE ZILE

Conform vechii tradiției evreiești, căreia s-a supus și Maica Domnului după nașterea lui Iisus (Luca 2, 22), Biserica Ortodoxă le cere mamelor “lăuze” să nu vină la biserică 40 de zile după naștere. După această perioadă, femeia intră în biserică cu copilul și după o rugăciune specială, din nou, devine părtașă la viața bisericii.

Acest obicei, care se regăsește în tradițiile popoarelor păgîne, reprezintă o măsură de respect față de mamă, slăbită după naștere. În timp ce 40 zile erau considerate “perioada de nesiguranță” în societățile mai puțin dezvoltate din punct de vedere medical, astăzi, în spitalele cu o îngrijire medicală bună, acest lucru poate părea o exagerare. De aceea, dacă medicii consideră că mama este în afara pericolului și poate să iasă în siguranță din casă, înainte de patruzeci de zile, este posibilă citirea rugăciunilor de alăturare la biserică și mai devreme.

De obicei, îndepărtarea mamei de la biserică, îi forțează pe părinți să zăbovească puțin cu botezul pruncului (și acesta nu este un lucru atît de rău, deoarece pruncul, cît și mama lui, trebuie să-și revină după naștere) sau să boteze copilul în absența mamei (ce poate fi dificil pentru pruncul atașat de mamă).

Important este, ca la încheierea celor 40 de zile, mama este chemată să se întoarcă în biserică: perioada de repaus, prevăzută după naștere, nu ar trebui să devină o scuză pentru a nu frecventa în continuare slujbele. Pentru că anume de mamă și atitudinea ei față de credință, noul creștin va cunoaște începutul vieții în Biserică.

Răspândește:
Pagina principală  >  Documente  >  Sezione 9