Rubrica

 

Informații despre parohia în alte limbi

Mirrors.php?cat_id=31&locale=ro&id=205  Mirrors.php?cat_id=31&locale=ro&id=602  Mirrors.php?cat_id=31&locale=ro&id=646  Mirrors.php?cat_id=31&locale=ro&id=647  Mirrors.php?cat_id=31&locale=ro&id=4898 
Mirrors.php?cat_id=31&locale=ro&id=2779  Mirrors.php?cat_id=31&locale=ro&id=204  Mirrors.php?cat_id=31&locale=ro&id=206  Mirrors.php?cat_id=31&locale=ro&id=207  Mirrors.php?cat_id=31&locale=ro&id=208 
Mirrors.php?cat_id=31&locale=ro&id=3944  Mirrors.php?cat_id=31&locale=ro&id=7999  Mirrors.php?cat_id=31&locale=ro&id=8801  Mirrors.php?cat_id=31&locale=ro&id=9731  Mirrors.php?cat_id=31&locale=ro&id=9782 
Mirrors.php?cat_id=31&locale=ro&id=11631         
 

Calendar Ortodox

   

Școala duminicală din parohia

   

Căutare

 

In evidenza

04/10/2023  Scoperte, innovazioni e invenzioni russe  
14/03/2020  I consigli di un monaco per chi è bloccato in casa  
11/11/2018  Cronologia della crisi ucraina (aggiornamento: 3 febbraio 2021)  
30/01/2016  I vescovi ortodossi con giurisdizione sull'Italia (aggiornamento: 21 dicembre 2022)  
02/07/2015  Come imparare a distinguere le icone eterodosse  
19/04/2015  Viaggio tra le iconostasi ortodosse in Italia  
17/03/2013  UNA GUIDA ALL'USO DEL SITO (aggiornamento: aprile 2015)  
21/02/2013  Funerali e commemorazioni dei defunti  
10/11/2012  Naşii de botez şi rolul lor în viaţa finului  
31/08/2012  I nostri iconografi: Iurie Braşoveanu  
31/08/2012  I nostri iconografi: Ovidiu Boc  
07/06/2012  I nomi di battesimo nella Chiesa ortodossa  
01/06/2012  Indicazioni per una Veglia di Tutta la Notte  
31/05/2012  La Veglia di Tutta la Notte  
28/05/2012  Pregătirea pentru Taina Cununiei în Biserica Ortodoxă  
08/05/2012  La Divina Liturgia con note di servizio  
29/04/2012  Pregătirea pentru Taina Sfîntului Botez în Biserica Ortodoxă
 
11/04/2012  CHIESE ORTODOSSE E ORIENTALI A TORINO  
 



Pagina principală  >  Documente  >  Sezione 7
  Preafericitul Patriarh Chiril: „Viaţa duhovnicească – nu este un hobby, pentru care poţi avea sau nu timp”. Interviul din ajunul Paştelor acordat revistei „Foma”

patriarchia.ru

1 mai 2013

Clicca per SCARICARE il documento come PDF file  
Răspândește:

De ce omul contemporan are nevoie de Biserică? Cum de găsit loc pentru viaţa duhovnicească în ritmul megapolisului? Are oare Biserica o reţetă pentru făurirea unei societăţi oneste şi juste? Ce putem răspunde la publicaţiile de scandal despre Biserică în mass-media? În ajunul Paştelor Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a răspuns la aceste şi alte întrebări ale revistei „Foma”.

 

Sanctitatea Voastră, în zilele de Paşte se vorbeşte mult în Biserică de bucurie, dar când intri în metrou, deseori vezi feţe posace, iritate... De ce în viaţa oamenilor nu este loc de multă bucurie? Ce să facem în acest caz?

Când omul îşi alege o cale falsă în viaţa sa, în profunzimea sufletului său arde un bec roşu de alarmă, el simte o nelinişte. Oamenii încearcă cumva să înăbuşe acest semnal şi deseori fac şi mai rău. Cuvântul lui Dumnezeu spune că atâta timp, cât vom fi în necurăţenie, nu vom avea linişte. Dar noi putem îndrepta viaţa noastră - nu singuri, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, să ieşim pe calea cea dreaptă. Bucuria şi pacea în suflet vin atunci, când încredinţăm speranţa noastră lui Dumnezeu şi facem voia Lui.

Dar aceasta presupune adresarea omului către Biserică. Dar cum să răspundem la întrebarea: pentru ce omul contemporan are nevoie de Biserică?

Dar pentru ce să mai trăiască omul contemporan? Doar orice „de ce” presupune un scop. De ce am nevoie de corabie? – Ca să trec marea. De ce am nevoie de cunoştinţe şi deprinderi? – Ca să-mi realizez scopurile. Dar de ce trebuie să le realizez? Merită ele aceasta? Care este valoarea vieţii omeneşti?

Hristos şi-a fondat Biserica, ca în Ea să descopere sensul şi scopul existenţei noastre: de ce suntem aici, la ce putem spera, ce trebuie să facem. Şi Iisus ne descoperă că suntem zidiţi pentru o viaţă bună şi fericită, că aceste câteva decenii ale vieţii noastre pământeşti sunt un timp extrem de important de pregătire a noastră pentru veşnicie, când vom culege roadele acelor trude, pe care le-am săvârşit aici, pe pământ. Şi această veşnicie poate fi infinit de plină de bucurii, de fericire, de linişte, dar poate, vai, şi să nu fie aşa. Şi Biserica e creată de Domnul de dragul unicului scop - mântuirea veşnică a oamenilor.

Când omul înţelege aceasta, când se îndreaptă către mântuirea veşnică, toată viaţa lui pământească se schimbă: beţivii se leapădă de viciile sale, criminalii devin cetăţeni oneşti, oamenii trişti şi pierduţi capătă puteri şi vioiciune. Omul care are credinţă în Mântuitor şi în mântuire, este capabil să suporte cu speranţă ceea ce altul nu poate suporta, deoarece el vede înaintea sa perspective veşnice, dar nu vremelnice.

Omul devine altul, se schimbă sistemul valorilor lui. Omul găseşte scopul adevărat şi bucuria autentică în această viaţă. Ceea ce părea important, valoros mai înainte, pentru care omul era gata să facă orice, chiar şi să meargă la crimă, devine fără valoare şi netrebuincios.

Dumnezeu a creat pe om pentru bucurie şi fericire infinită. Trebuie să ţinem minte de aceasta.

Deseori oamenii spun: este mai important a face bine decât se mergi la biserică, să stai la servicii divine, să te rogi, să posteşti... Ce să le răspundem?

Începeţi să faceţi bine în faptă. Nu doar să dai un bănuţ odată în an – bănuţul îl poate da şi un răufăcător – dar să trăiţi în principiul binelui. Este o jertfă aproape imposibilă.

Încercaţi în serios, fiecare zi să faceţi bine, să procedaţi conform conştiinţei. Şi imediat veţi observa că nu reuşiţi, că aveţi nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

Doar Hristosul nu este atât sau doar Învăţător, care ne arată calea vieţii. El este Mântuitorul, Care ne oferă prin moartea şi învierea Sa har care, doar el, ne poate schimba viaţa. După cum spune Sfânta Scriptură: „Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi; este darul lui Dumnezeu; nu din fapte, ca să nu se laude nimeni” (Ef. 2:8-9).

Biserica lui Dumnezeu este o comunitate de oameni, care împărtăşesc aceeaşi credinţă, împreună se roagă şi, cel mai important, săvârşesc Taina Euharistiei, după cum porunceşte Hristos în Evanghelie. Şi cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, spune un lucru minunat: Biserica, care săvârşeşte Euharistia, este Trupul lui Hristos, în care sălăşluieşte viaţa lui Hristos. A refuza comunicarea cu Biserica, participarea în Euharistie – înseamnă a refuza însăşi viaţa. Însuşi Domnul în Evanghelie spune, că dacă nu ne împărtăşim cu Sfintele Taine ale lui Hristos, noi nu avem viaţă veşnică în noi (vezi: Ioan 6:54).

Uneori sunt aduse exemple ale preoţilor nedemni şi se pune întrebarea: ce ne pot învăţa astfel de oameni?

Eu aş pune altfel întrebarea: dar ce vrem să învăţăm? Doar nici învăţătorul bun, nici cel rău,nu poate să ne înveţe nimic din ceea ce singuri nu dorim să ştim. Când dorim să însuşim ceva util, de exemplu, o meserie, o disciplină ştiinţifică sau o limbă străină – noi doar nu spunem, că, cică, sunt meşteri răi, savanţi proşti sau învăţători slabi şi de aceea nu vom învăţa. Mai bine zis, spunem, însă doar în acel caz, dacă într-adevăr nu dorim să învăţăm şi găsim pricină.

Dar dacă dorim, găsim un învăţător bun. Tot aşa şi în viaţa duhovnicească. Dacă vrem să învăţăm credinţa dreaptă şi viaţa cuvioasă, pe noi ne vor interesa doar preoţii destoinici – vă asigur, sunt majoritatea. Astăzi prin Internet sunt difuzate anumite „istorii de scandal”, la relatarea lor deseori are loc nu doar schimonosirea situaţiei, dar se răspândeşte chiar un fals intenţionat. Iar despre acei preoţi, care cu destoinicie îşi îndeplinesc truda, se scrie rareori; ei nu dau motive de scandal. În acelaşi timp, venind la Biserică, îi veţi întâlni, mai degrabă, anume pe ei.

Este important a sublinia şi altceva. Preotul săvârşeşte Tainele nu prin puterea sa, dar prin puterea lui Dumnezeu; şi nu poate fi ca Dumnezeu să-i lipsească pe credincioşi de har din cauza păcatelor preotului. Dacă căutaţi iertare de păcate, ajutorul lui Dumnezeu, Dumnezeu neapărat vă va da şi una şi alta, şi nici un fel de păcate ale altor oameni nu vor putea împiedica aceasta.

Cum omul contemporan, ocupat, să găsească timp pentru viaţa duhovnicească?

Pentru aceasta e necesar a găsi în mod corect priorităţile; viaţa duhovnicească nu este un hobby, nu sunt distracţiile, pentru care putem să avem sau nu timp. Este un fundament pe care noi construim toate celelalte. Când aranjaţi bagajele, lucrurile pot încăpea sau nu în valiză - depinde nu doar de numărul lor, dacă sunt mari sau mici, dar şi de faptul, în ce consecutivitate, în ce ordine le aranjăm. Când petrecem viaţa noastră în deşertăciune, alergăm încolo şi încoace, fără să înţelegem întotdeauna cu ce scop, noi într-adevăr nu reuşim nimic – şi obosim foarte mult.

Dacă începem ziua cu rugăciune, noi punem un fundament, pe care totul va fi construit în ordinea cuvenită şi, după cum se spune în Sfânta Scriptură despre omul cuvios, şi toate câte va face, va spori (Ps. 1:3).

De aceea e atât de importantă tradiţia bisericească a rugăciunii. Doar în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară noi ne rugăm, indiferent de dispoziţia noastră. Persoana începătoare, posibil, va întâmpina greutăţi la citirea deplină a rugăciunilor, dar e important ca măcar cinci minute pe zi de consacrat rugăciunii, însă în fiecare zi, fără a omite vreo zi – şi veţi vedea cum va începe să se schimbe viaţa voastră. Cu cât mai mult timp veţi acorda rugăciunii, cu atât mai mult timp veţi avea  pentru celelalte. Poate părea neaşteptat, dar este experienţa la mulţi oameni.

Dar şi pe parcursul zilei se poate de găsit un minut, măcar o jumătate de minut pentru ca în rugăciune să ne adresăm lui Dumnezeu, să-i mulţumim pentru tot ce a fost bun şi plăcut în timpul zilei, să rugăm ajutor pentru sine şi pentru alţi oameni în anumite dificultăţi... Lipsa timpului şi zăpăceala omului contemporan se produce în multe cazuri din cauza că se roagă puţin.

Mulţi sunt tulburaţi de publicaţiile antibisericeşti în mass-media şi în reţelele de socializare, scandalurile cu participarea unor slujitori ai bisericii. Cum să reacţionăm la toate acestea?

Acei care au prins anii dictaturii ateiste – eu îi ţin minte bine – ştiu că şi atunci duşmanii Bisericii foloseau acelaşi calapod. Preoţii sunt, cică, oameni lacomi, fără morală, exploatează ignoranţa maselor de oameni întunecaţi... Aşa că nimic nou nu este pentru noi. Se schimbă vremurile, se schimbă drapelele, sub al căror însemne militează forţele antibisericeşti, dar nu se schimbă scopul lor. În toate timpurile – şi în antichitate, şi în vremurile prigoanelor ateiste, şi acum – lupta se dă pentru acelaşi lucru – pentru sufletele nemuritoare ale oamenilor. Conflictul adevărat se desfăşoară la nivel duhovnicesc, după cum spunea Feodor Mihailovici Dostoevski, „aici diavolul cu Dumnezeu se luptă, iar câmpul de luptă este inimile oamenilor”.

Acum mulţi oameni capătă credinţă, vin la Hristos, intră în bisericile lui Dumnezeu şi se împărtăşesc cu Sfintele Taine ale lui Hristos. Şi cu cât mai mulţi oameni păşesc pe calea mântuirii, cu atât e mai mare strigătul puterilor antibisericeşti: „Nu! Nu! Nu mergeţi în biserici! Acolo toţi sunt nişte mincinoşi, escroci, hoţi!” Gândiţi-vă, cine este atât de speriat la gândul că omul va merge la biserică, că se va adresa lui Dumnezeu, cine nu poate suporta aceasta?..

Mulţi îmi spuneau că anume campania antibisericească le-a ajutat să devină oameni îmbisericiţi: doar dacă puterile influente nu doresc cu atâta ardoare, ca  noi să intrăm în Biserică, înseamnă că în Ea este ceva foarte important. Dacă se depun atâtea eforturi, ca să ne împiedice să ne apropiem de Potirul cu Sfintele Taine, înseamnă că în acest Potir este ceva necesar pentru viaţă.

Acei care participă în atacuri asupra Bisericii, de obicei nu-şi dau seama că au devenit arma unor forţe periculoase, care îi folosesc în interesele lor. Dar ei ar trebui să cadă pe gânduri cu această ocazie.

Permiteţi-mi să vă amintesc încă odată unele lucruri evidente. Situaţia se schimbă atunci, când se schimbă oamenii, iar oamenii se schimbă atunci, când o doresc. Nu atunci când doresc să se schimbe alţii (către ceilalţi putem înainta pretenţii de tot felul – aceasta nu va aduce la nimic), dar când înţeleg, că propriile căi nu sunt corecte, valorile lor proprii necesită revizuire, morala lor personală trebuie corectată. Astfel de oameni se adresează către Dumnezeu cu pocăinţă şi credinţă şi vin la Biserică ca să obţină ajutor şi să-şi schimbe viaţa.

Oamenii se plâng deseori în privinţa amoralităţii societăţii: în jur e doar lipsa de onestitate, corupţie, inimă aspră, cruzime, indiferenţă... Cum Biserica poate ajuta la schimbarea acestei situaţii? Şi ce veţi răspunde celor, care reproşează Bisericii că timp de douăzeci de ani de libertate religioasă societatea aşa şi nu s-a eliberat de aceste vicii?

Este fără sens a aştepta ca alţi oameni, ca societatea în întregime să se schimbe, dacă noi înşine nu dorim să ne schimbăm.

Orice fel de schimbări spre mai bine  încep de la însuşi omul. Acum voi repeta cuvintele mele, care nu au plăcut cuiva: dacă noi săvârşim un neadevăr în viaţa noastră personală, familială, în domeniul profesional, de ce atunci cerem cu atâta ardoare ca adevărul să se înfăptuiască undeva la nivel macro, iar la nivel micro nu trebuie să existe? Oamenii nimeresc singuri în cursă: fiecare cere cu vehemenţă de la vecin, de la coleg, şef, să fie cuvios, dar totodată nu au de gând să devină singuri cuvioşi.

Şi aici Biserica propune o altă viziune asupra situaţiei. Nenorocirea noastră principală – nu sunt păcatele altor oameni, dar păcatele noastre proprii. Ţineţi minte, cum personajul piesei „La fund” spune: „Orice om vrea ca vecinul său să aibă soveste, dar nimănui nu-i convenabil să o aibă”.

Această înţelegere materialistă a omului, la care principalul este satisfacţia necesităţilor sale materiale, realizarea dorinţelor sale, când este convenabil să te înconjoare oameni cu soveste, pe când singur să nu fii cu soveste. Deseori cerinţele, adresate către Biserică, sună în felul următor: „Faceţi-l pe vecinul meu să aibă soveste. Fie ca să mă înconjoare oameni buni, oneşti, blânzi. Şi totodată nu vă băgaţi cu învăţăturile voastre la mine”.

Însă Biserica vorbeşte despre Mântuitor, Care vine să ne mântuiască de păcatele noastre. Deoarece nimeni şi niciodată nu va fi osândit de Dumnezeu pentru păcatele străine. Nimeni nu se va lipsi de viaţa veşnică din cauza viciilor altor oameni.

A fi fericit, a refuza răul, a face bine, a urma poruncile lui Dumnezeu – este important a le face nu atât vecinului, cât este vital pentru noi înşine.

Interviul este publicat în ediţia specială a revistei „Foma” „Moscova Pascală”, pregătit la comanda şi cu susţinerea Departamentului cultură al oraşului Moscova.

Răspândește:
Pagina principală  >  Documente  >  Sezione 7