I
Exorcismul, adică suita de rugăciuni pentru alungarea duhurilor necurate, face parte din doctrina şi practica Bisericii Universale, cu temeiuri în Sfînta Scriptură, şi constă exclusiv din rugăciuni însoţite de stropire cu agheasmă şi ungere cu undelemn sfinţit (Explicaţia Bisericii Ortodoxe Române).
Săptămîna trecută ne-a bătut pragul redacţiei o familie de creştini disperaţi care ne-au implorat să facem ceva pentru a-i ajuta să scoatem din discordie familia lor. Problema lor e că, după cîteva nereuşite în plan personal oamenii, la insistenţa unei rude care avusese în trecut anumite dereglări psihice, au considerat că la mijloc sunt farmecele şi forţele negre şi au mers la slujbele de exorcizare oficiate de către preotul Valeriu în Biserica din Hrustovaia, Camenca. După ce „i-a verificat” cu copia, Părintele Valeriu le-a declarat răspicat că li s-a făcut o vrajă de moarte şi că unicul remediul contra acesteea sînt Rugăciunile Sfîntului Vasile, pe care el le citeşte contra sumei de 100 de lei.
Imaginaţi-vă, cum v-aţi simţi dacă aţi avea doi copii şi v-ar spune o faţă bisericească că soţiei dumneavoastră i s-a făcut o vrajă de moarte? Creştinii s-au speriat şi au început să bată drumurile spre Hrustovaia pentru a participa la slujbele de exorcizare ale părintelui Valeriu. Au parcurs mii de kilometri şi au cheltuit mii de lei în vre-o şase luni. În rezultat toţi au rămas vii dar tensiunea din familia lor a crescut la maximum, pentru că fiecare îl suspectează pe celălalt că i-ar face vrăji, iar părintele Valeriu încurajează aceste suspiciuni şi-i buzunăreşte „popeşte” folosindu-se de autoritatea de preot şi de binecuvîntarea de a exorciza, primită de la Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove.
Ceea ce este mult mai grav este că părintele Valeriu pretinde că are şi darul de clarvăzător şi poate spune oamenilor „data şi ora morţii”. Oamenii din anturajul lui, dar şi mulţi dintre cei, asupra cărora citeşte rugăciunile de exorcizare cred orbeşte în aceste capacităţi paranormale ale duhovnicului lor. Aceşti credincioşi au intrat într-o stare de psihoză tipică grupurilor sectare: se izolează de apropiaţii lor, evită să mănînce împreună, refuză darurile acestora şi le duc la părintele Valeriu care după ce „le expertizează” spiritual le dă în foc zicînd că sunt vrăjite. Pe scurt dragostea simplă, creştinească a dispărut din mijlocul lor, în locul acesteia instaurîndu-se vrajba, neîncrederea şi frica bonăvicioasă de vrăji. În loc să trăiască în pace şi bună înţelegere ei au ales să lupte cu diavolul, care s-a cuibărit, în închipuirile lor nesănătoase, desigur, în apropiaţii lor. Frica şi obsesia demonismului le-a întunecat minţile şi ei au ajuns să se teamă şi de umbra lor.
Cazul nu este singular, de aceea în cele ce urmează vom încerca să limpezim puţin lucrurile ca să vedem care este relaţia dintre puterea lui Dumnezeu şi puterea diavolului, cum se manifestă acestea şi ce trebuie să facă omul cînd preotul îi spune că cineva i-a făcut „o vrajă de moarte”. Tema e mult prea complexă, de aceea îi vom consacra mai multe materiale, mai ales că în Republica Moldova avem o situaţie specifică cînd credinţa multora dintre creştinii noştri este puternic amestecată cu superstiţii băbeşti. Vom începe cu o relatare detaliată despre acest caz şi vom oferi aici şi comentariile necesare ale unor preoţi ortodocşi, care au o pregătire teologică şi duhovnicească serioasă. Prezentăm mai jos o scrisoare adresată de această familie Patriarhiei Rusiei, ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Moldovei, judecăţii preoţeşti a Mitropoliei Moldovei şi Episcopiei de Dubăsari şi Tiraspol:
„Înaltpreasfinţite Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, onoraţi Judecători, ne adresăm către Dumneavoastră cu rugămintea de a interveni în rezolvarea necazului din familia noastră, care a apărut ca urmare a vizitării parohului bisericii din Camenca - părintele Valerie.
Despre darul părintelui Valerie de clarvăzător şi puterea sa de a lecui prin scoaterea vrăjilor am aflat de la părinţii noştri (Leonid şi Valentina). Părinţii s-au adresat părintelui Valerie, spunîndu-i despre alergia care mi-a apărut de ceva timp, la care părintele a anunţat că această boală este o vrajă. Ulterior părintele ne-a spus că soţiei i-a fost uneltită o vrajă de moarte. Astfel, am participat şi noi la cîteva şedinţe de scoatere a vrăjilor de la Hrustovaia şi Camenca.
Ritualurile de exorcizare la care am participat, constau în scoaterea duhurilor necurate prin intermediul împungerii corpului cu un vîrf de suliţă, lovirea cu moaşte, turnarea în gură a apei sfinţite. Pe parcurs ni sa spus că părintele Valeriu are binecuvîntarea Dumneavoastră de practicare a exorcizărilor. Menţionăm că fiecare procedură de „scoatere a duhurilor" costa 100 lei de persoană. La astfel de şedinţe participă, de regulă, cîte 50-100 de persoane, în special oameni sărmani din satele republicii şi din sate ucraineşti. Cei mai săraci, care nu pot achita taxele de exorcism, muncesc fizic la indicaţia părintelui.
Ne-au şocat manifestările unor persoane prezente la exorcizări: urlete, zbateri, tăvăliri, sunete ale unor animale etc. Toate aceste făceau ca atmosfera să fie deosebit de apăsătoare. Aş vrea să menţionez că sora mea şi sora mamei mele au manifestări de acest gen în timpul ritualurilor, şi chiar uneori şi în afara lor. Părintele Valerie mai practică şi obiceiul de a „analiza" obiectele care îi sînt aduse, pentru a constata dacă sînt vrăjite sau nu. Astfel, părinţii i-au dus cîteva din obiectele primite cadou şi, după spusele părintelui, acestea erau vrăjite. În urma acestui fapt, ei au rupt totalmente relaţia cu persoanele de la care au primit acele lucruri. Unele persoane sînt membri apropiaţi din familia noastră, printre care se numără şi soţia mea, care este o persoană credincioasă.
După ce am consultat opinia unor preoţi ai Mitropoliei şi am aflat că Biserica nu acceptă asemenea exorcizări, am încetat să mai mergem la acest slujitor bisericesc.
Ulterior, am observat după semne că părinţii şi sora ne bănuiesc că le-am face vrăji, relaţiile între noi răcindu-se foarte mult (părinţii au început să ne viziteze mai rar, iar sora, care este naşă a copilului nostru mai mare, a încetat definitiv să sune şi să se intereseze de el, refuză să servească masa la noi, să ne dea sau să primească ceva de la noi).
Am încercat să explicăm părinţilor că nu le facem vrăji şi că învrăjbirea şi exorcizările date nu sînt acceptate de Biserică, dar nu am reuşit.
Vă rugăm să ne explicaţi semnificaţia procedurilor de exorcism, să ne informaţi dacă această practică este susţinută de Biserica Ortodoxă, dacă activitatea părintelui Valerie se încadrează în regulamentele canonice. Dacă acţiunile părintelui Valerie nu sînt conforme învăţăturii ortodoxe, aşteptăm reacţia oficială a Mitropoliei.
Noi credem că învrăjbirea creştinilor şi despărţirea familiilor este o practică vicioasă ce vine în contradicţie cu învăţătura creştină. Familia noastră suferă foarte mult din cauza insinuărilor parohului Valerie - părinţii nu se mai interesează de copii şi de nepoţi, se tem de noi, cred că noi le facem vrăji, noi suferim pentru nedreptatea care ni se face, pentru că ţinem la părinţi şi la soră şi i-am vrea alături de noi la bine şi la rău.
Vă rugăm să ne ajutaţi părinţii şi sora să înţeleagă care este poziţia oficială a Bisericii vizavi de astfel de practici, pentru a reveni la relaţiile calde de altădată. După cîte ştim noi, părintele Valeriu nu este unicul preot ce practică un astfel de „exorcism”.
Credem că acest subiect vizează un număr foarte mare de credincioşi şi ar putea prezenta interes şi pentru Sfîntul Sinod.”
Vrem să credem şi noi că cititorul nostru va înţelege motivele pentru care nu vom publica numele autorilor scrisorii. Îi vom numi convenţional Ion şi Maria pentru că ne interesează nu scandalul, nu senzaţionalul, ci ca această familie tînără pur şi simplu să-şi refacă bunele relaţii cu oamenii apropiaţi. De altfel asta este şi intenţia declarată a lui Ion: „Vreau ca părinţii noştri să înţeleagă că nu le facem nici un rău şi ca alţi oameni care se vor ciocni de asemenea situaţii să nu cadă în plasa în care am căzut noi”.
Înainte de începe investigaţia noastră asupra acestui caz trebuie să limpezim două lucruri: care este practica bisericească corectă de alungare a diavolilor şi ce ştim cu siguranţă despre demoni?
La prima întrebare a răspuns recent Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în comunicatul de presă referitor la cazul mănăstirii „Sfînta Treime” din localitatea Tanacu, judeţul Vaslui, unde, cităm din comunicat, „sub pretextul unei exorcizări, ieromonahul Daniel Corogeanu, secondat de patru călugăriţe, a supus-o pe tînăra sora Irina Cornici unui inadmisibil regim de suferinţă fizică, ceea ce a dus la moartea victimei”. În urma acestui caz Biserica Ortodoxă Română a dat următoare formulare şi explicaţie privind practica alungării demonilor:
„Exorcismul, adică suita de rugăciuni pentru alungarea duhurilor necurate, face parte din doctrina şi practica Bisericii Universale, cu temeiuri în Sfînta Scriptură, şi constă exclusiv din rugăciuni însoţite de stropire cu agheasmă şi ungere cu undelemn sfinţit. Orice acte sau proceduri în afara acestora, de natura celor folosite la Tanacu, se constituie in abateri grave de la disciplina bisericească”.
În cazul prezentat de noi mai sus părintele Valeriu de la Hrustovaia a adăugat la regula bisericească cîteva ritualuri care sunt considerate necanonice de către Biserica Ortodoxă Română: împungerea corpului cu copia, lovirea demonizatului cu moaşte şi turnarea apei sfinţite de pe cruce. Am încercat să vedem care este atitudinea preoţilor Bisericii Ortodoxe din Moldova faţă de aceste inovaţii bisericeşti, care de altfel sînt folosite frecvent de mai mulţi slujitori ai Bisericii. Părintele Pavel Borşevschi, care face parte din componenţa judecăţii preoţeşti a Bisericii Ortodoxe din Moldova ne-a declarat că acestea sunt nişte ritualuri păgîne folosite de unii preoţi care fac speculă cu rugăciunile Sfîntului Vasile cel Mare prostind şi buzunărind pe creştinii creduli.
II
Astăzi continuăm tema viciilor şi a superstiţiilor ortodoxiei moldoveneşti prin publicarea interviului cu protoiereului Pavel Borşevschi, membru al judecăţii preoţeşti a Mitropoliei Moldovei. L-am rugat pe părintele Pavel să comenteze cazul Hrustovaia (partea I). Vă amintim că o familie de tineri creştini învrăjbită de un preot care face exorcisme contra bani a cerut printr-o scrisoare oficială implicarea Patriarhiei Rusiei şi a Mitropoliei Moldovei pentru a rezolva cazul lor. Creştinii au mai solicitat prezentarea poziţiei oficiale a Bisericii Ortodoxe vizavi de practica exorcismelor. Părintele Pavel ne-a declarat că problema îndrăciţilor în Republica Moldova este umflată de preoţii care fac speculă cu rugăciunile Sfîntului Vasile cel Mare, folosindu-se de autoritatea Bisericii şi a preoţiei, dar şi de faptul că majoritatea creştinilor nu cunosc învăţăturile ortodoxe.
Parintele Pavel Borşevschi: „astăzi s-au adunat mulţi dintre acei care vă buzunăresc”
Biserica face, după o anumită rîndueală, adică după un anumit canon strict absolut toate ierurgiile sau rînduelile care sint în trebnic. Toate lucrările sfinţitoare trebuie să fie făcute conform regulilor bisericeşti şi nicidecum altfel. Taina Spovedaniei, Taina Sfîntului Maslu sînt lucrări deosebite asupra trupului şi a sufletului. Prin aceste taine, creştinii primesc un tratament spiritual şi, totodată, fizic mai presus de înţelegerea omenească şi aceasta se întîmplă mai ales cînd se săvîrşeşte Taina Sfîntului Maslu. Harul lui Dumnezeu ca balzam tămăduitor lucrează asupra rănilor sufletului şi a trupului, asupra neputinţelor trupeşti care sînt o consecinţă a păcatelor şi a patimilor omului.
Dar vreau să accentuez că înainte de a decide citirea rugăciunilor de exorcizare a Sfîntului Vasile cel Mare trebuie cercetat bine cazul. Trebuie să vedem dacă omul este într-adevăr îndrăcit. Simptomele îndrăcirii pot fi cunoscute doar de un preot spiritual, de un duhovnic cu o experienţă serioasă de trăire ascetică. Adică nu orişicine îl poate identifica pe cel îndrăcit. De exemplu, spumegatul la gură încă nu înseamnă că omul este îndrăcit, lucrul acesta medicina îl explică uşor. La fel căderea şi zbaterea pe pămînt nu este argument că respectivul este demonizat. Un psihiatru ar explica mai clar ce se întîmplă de fapt. Avem cazuri de îndrăcire în Sfînta Evanghelie, pe care Hristos ni le arată clar. Dar fiţi atenţi, cine ni le arată? Hristos.
Deci, cine poate identifica un om îndrăcit? Cine-l poate cunoaşte, cine-l poate arăta? Preotul care slujeşte lui Hristos cu toată frica, cu toată jertfirea de sine şi care, pînă la urmă, rămîne în dreapta credinţă, pentru că mai sînt preoţi care, cu părere de rău, s-au pus în locul lui Hristos. Ce fac ei? Ei fac speculă cu rugăciunile Sfîntului Vasile cel Mare şi cu aceşti bonavi care, de fapt, nu sînt îndrăciţi. Chiar şi epilepsia nu este îndrăcire, lucrurile acestea trebuie bine cunoscute. Ar fi bine ca oamenii, dar şi preoţii să se documenteze mai bine la această temă.
Despre remediile pentru persoanele îndrăcite ne vorbeşte chiar Hristos cînd zice că neamul acesta de draci se izgoneşte cu postul şi cu rugăciunea. Iar dacă vorbim de post şi rugăciune, trebuie să mai spunem că un postitor nu poate fi mîndru, nu poate fi împodobit ca un brad de anul nou. Eu nu cred în exorcişti care poartă cruci mari cu pietre scumpe şi cu automobile luxoase. Postul nu se referă numai la mîncare „ce să mănînc şi ce să numănînc?” Un duhovnic adevărat nu poate fi mîndru, nu poate să-şi iasă repede din fire. Dacă îl vezi că se enervează repede e primul semnal că ar putea fi chiar unul dintre posedaţi.
Hristos dacă s-a şi mîniat a făcut-o pe necredinţa oamenilor, cuvintele lui de mînie le cunoaştem „O neam necredincios pînă cînd voi fi cu voi?” Deci, nu i-a părăsit nici atunci - „voi fi cu voi , dar pînă cînd?” Pînă cînd mă veţi primi şi mă veţi suferi pe mine. Nu uitaţi că cei din Gadara l-au alungat pe Hristos „ieşi de la noi, Doamne”, cînd el l-a tămăduit pe omul din care a scos un leghion de demoni şi i-a trimis în porci. Aşadar, Hristos rămîne cu noi doar atîta timp cît noi îl primim şi nu-l izgonim.
Postul înseamnă întîi şi întîi înfrînare. Într-un om care posteşte corect nu poate să se cuibărească îngîmfarea, plăcerea pentru lux. El nu poate să aibă două haine - vorbesc aici despre un călugăr, sau despre un preot mirean ajuns la vîrsta înţelepciunii. Ştiţi cum zice Apostolul Pavel: „Voi cei ai lui Hristos, v-aţi răstignit trupurile cu poftele şi patimile?” Răstignire în Hristos înseamnă că patimile nu mai mişcă în trupul omului şi el nu se consideră decît o slugă nevrednică. Dar dacă îl vedeţi bolfos, frumos, rumeor la numai treizeci de ani şi cu ochii sclipind, de acesta să vă feriţi, el nu este spiritual, pentru că în sclipirea ochilor se vădesc multe patimi.
Părinte, să ne referim concret la ritualul de exorcizare. În scrisoarea pe care am primit-o se menţionează lovirea cu moaşte, împungerea cu copia şi turnarea apei sfinţite de pe vîrful copiei în gura unor oameni care stau în genunchi cu capetele date pe spate...
Biserica nu are nici o ierurgie care ar prevedea împungerea cu copia sau lovirea cu moaşte. Este o născocire, o prosteală a oamenilor. E un ritual păgîn. Noi ştim că nu crucea sfinţeşte apa, ci harul Duhului Sfînt. Pentru că însăşi crucea se sfinţeşte cu aghiasmă, prin acelaşi har dumnezeiesc, prin care toate se aduc la viaţă. Iarăşi, cine sfinţeşte în Taina Sfîntului Maslu? Uleiul sau harul lui Dumnezeu prin acest untdelemn? Sigur că harul lui Dumnezeu. Trebuie să înţelegem că turnarea aghesmei de pe cruce constituie o abatere gravă de la disciplina bisericească, lucru condamnat de Biserică.
Iar ceea ce fac aşa-zişii exorcişti cu copia este o născocire, este o prostie fără margini. La fel ca şi lovirea cu sfintele moaşte. „Zi numai cu cuvîntul, spune sutaşul din Capernaum, şi se va vindeca sluga mea”. Oare nu are putere Dumnezeu asupra tuturor duhurilor la fel ca şi sutaşul asupra slugilor sale? Oare puterea lucrătoare a Cuvîntului lui Hristos nu este de ajuns?
Sfîntul Serafim de Sarov îi numeşte pe aceşti tineri care fac exorcisme „mladostarcestvo”. Fiţi atenţi şi observaţi că majoritatea sînt preoţi tineri.
De fapt care este scopul vieţii creştineşti? Mîntuirea sufletului. Cine ne sfinţeşte şi ne mîntuieşte ? Hristos. De aceea noi îl numim Mîntuitor, Salvator al sufletelor noastre. Deci, ce este cel mai important? Trupul şi Sîngele Lui, Sfînta Împărtăşanie. „Cel ce mănîncă trupul Meu şi bea sîngele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi”.
Boala, în majoritatea cazurilor, fraţilor, nu este o pedeapsă. Este un canon pentru păcatul săvîrşit. De aceea atunci cînd apelăm la preot, să nu cerem izbăvire de boală, ci să cerem mai întîi izbăvire de păcat, adică să ne spovedim. Scoate, omule, mai întîi întinăciunea din sufletul tău! Fără noi nici Dumnezeu nu poate lucra mîntuirea noastră. De aceea, întîi şi întîi trebuie să vedem propriul păcat. Pentru că dacă suferim, trupeşte şi sufleteşte, pricina este păcatul nostru nespovedit. Altceva nu poate fi. Iată de ce am zis, că remediul principal prin care trebuie să trateze un duhovnic este postul şi rugăciunea, care ne purifică conştiinţa.
Ştiţi cu ce se aseamănă aceşti preoţi cu cuţite, cu suliţi, cu copii, cu moaşte lovind? Eu îmi amintesc de proorocul Ilie şi de preoţii lui Baal. Ţineţi minte cum îi batjocorea proorocuil Ilie cînd ei se căzneau prin fel de fel de ritualuri să-l trezească pe Baal pentru ca acesta să le împlinească dorinţa. Aşa fac şi pseudoexorciştii noştri. Strigaţi, nebunilor, loviţi cu suliţa, cu crucea în creştini, în oamenii lui Dumnezeu că sînteţi nebuni şi nu lui Hristos îi slujiţi! Nebuni nu pentru Hristos, dar pentru că v-aţi pierdut mintea neavînd credinţă dreaptă în Dumnezeu şi necunoscîndu-vă Biserica, căreea pretindeţi că îi slujiţi.
Încercaţi să introduceţi în Biserică lucruri păgîneşti ca să salvaţi poporul lui Dumnezeu de ceea ce cîte o dată nici nu este nevoie să-l salvaţi?! Am spus că boala nu este o pedeapsă, nici moartea nu este o pedeapsă. Moartea este o încununare a vieţii. Părinţii se pregăteau şi noi toţi ne pregătim pentru moarte, este o pregătire. De ce? Pentru că, zice Apostolul, dacă moartea este o unire cu Hristos, o aştept ca pe o sărbătoare. Şi apoi, Simbolul Credinţei noastre ce zice? „Aştept învierea morţilor”. Ce aşteptăm noi? Ceea ce este mai de folos, ceea ce este mai bun. Iar boala ne subţiază trupul într-atît, încît să elucideze mintea, ca aceasta să predomine atît cît este posibil asupra simţurilor noastre şi ca să ne schimbe cîte puţin şi voinţa noastră, reavoinţa noastră. Ca să slujim lui Dumnezeu, cum zice Sfîntul Inochentie cel Mare, aşa cum am slujit cîndva păcatului.
Iată cine sînt oamenii rugăciunii, iată cine pot scoate demonii. Dar să ştiţi că mulţimea această de oameni nu este îndrăcită toată. Este elementar bolnavă. Nu au decît să apeleze la Sfintele Taine şi la duhovnicii cei buni. Care sînt ei? Să-i caute. Cum să-i caute? Cu duhul credinţei lor, dar al credinţei drepte. Întîi ca să aveţi o credinţă dreaptă, faceţi o mărturisire dreaptă a păcatelor neascunzînd nimic. Pînă atunci cînd în sufletul dvs nu va mai rămînea nici un păcat nespovedit, nedescoperit. Un păcat nespovedit înseamnă o voinţă a dracului asupra noastră, mai multe păcate înseamnă, respectiv, o mai mare influenţă a voinţelor necurate asupra noastră.
Nu uitaţi că Adam a greşit fiind în Rai. Şi noi care păcătuim făcînd astfel de lucruri în biserică ne asemănăm cu Adam. Dar dreptul Iov, s-a arătat a fi drept pe gunoi. Vedeţi, nu locul sfinţeşte. Sfinţeşte voinţa noastră. De aceea trebuie să începem de la pocăinţă, de la curăţirea sufletului, a minţii şi a conştiinţei ca să-l putem evidenţia, să-l descoperim cu ochii duhovniceşti pe cel care face speculă cu harul lui Dumnezeu.
Astăzi s-au adunat mulţi dintre acei care vă buzunăresc. Şi-apoi să nu uitaţi, cînd este pus banul în prim plan, cînd un călugăr cere bani, la oricare mănăstire s-ar afla, este mai rău decît dracul, pentru că monahul a dat făgăduinţă de sărăcie şi încălcînd acest lucru îşi preface chipul îngeresc în chip drăcesc. Deci, dacă el vă pune taxe băneşti, el este mai rău decît dracul. De asemenea călugări şi preoţi să fugiţi.
E altceva cînd tu după puterile tale mulţumeşti. Mulţumeşti nu preotului, ci lui Dumnezeu. La sfîntul locaş la sfînta biserică. Iar preotul, dacă este vrednic, se va hrăni de acolo cu darul tău. Şi este normal lucrul acesta, nu-i nici un păcat.
|
