Rubrica

 

Informații despre parohia în alte limbi

Mirrors.php?cat_id=27&locale=ro&id=205  Mirrors.php?cat_id=27&locale=ro&id=602  Mirrors.php?cat_id=27&locale=ro&id=646  Mirrors.php?cat_id=27&locale=ro&id=4898  Mirrors.php?cat_id=27&locale=ro&id=2779 
Mirrors.php?cat_id=27&locale=ro&id=204  Mirrors.php?cat_id=27&locale=ro&id=206  Mirrors.php?cat_id=27&locale=ro&id=207  Mirrors.php?cat_id=27&locale=ro&id=208  Mirrors.php?cat_id=27&locale=ro&id=3944 
Mirrors.php?cat_id=27&locale=ro&id=7999  Mirrors.php?cat_id=27&locale=ro&id=647       
 

Calendar Ortodox

   

Școala duminicală din parohia

   

Căutare

 

In evidenza

11/11/2018  Cronologia della crisi ucraina (aggiornamento: 11 ottobre 2019)  
30/01/2016  I vescovi ortodossi con giurisdizione sull'Italia (aggiornamento: 4 novembre 2019)  
02/07/2015  Come imparare a distinguere le icone eterodosse  
19/04/2015  Viaggio tra le iconostasi ortodosse in Italia  
17/03/2013  UNA GUIDA ALL'USO DEL SITO (aggiornamento: 19 luglio 2014)  
21/02/2013  Funerali e commemorazioni dei defunti  
10/11/2012  Naşii de botez şi rolul lor în viaţa finului  
31/08/2012  I nostri iconografi: Iurie Braşoveanu  
31/08/2012  I nostri iconografi: Ovidiu Boc  
07/06/2012  I nomi di battesimo nella Chiesa ortodossa  
01/06/2012  Indicazioni per una Veglia di Tutta la Notte  
31/05/2012  La Veglia di Tutta la Notte  
28/05/2012  Pregătirea pentru Taina Cununiei în Biserica Ortodoxă  
08/05/2012  La Divina Liturgia con note di servizio  
29/04/2012  Pregătirea pentru Taina Sfîntului Botez în Biserica Ortodoxă
 
11/04/2012  CHIESE ORTODOSSE E ORIENTALI A TORINO  
 



Facebook
Pagina principală  >  Documente  >  Sezione 3
  “Vindecările cu Sfânta Copie”. Teologie sau magie?

Ieromonah Petru Pruteanu, teologie.net

Clicca per SCARICARE il documento come PDF file  
Răspândește:

De mai multe ori am fost întrebat de ce unii preoţi folosesc copia pentru vindecarea bolnavilor şi de ce Molitfelnicul conţine o astfel de rânduială neclară şi fără careva explicaţii. Am încercat să formulez un scurt răspuns la această întrebare devenită deja dureroasă pentru Biserică. 

Practic vorbind, copia [1] reprezintă un cuţit în formă de suliţă care se foloseşte la tăierea prescurii (pâinii), care în cadrul Liturghiei este sfinţită şi se preface în Trupul lui Hristos. După sfinţirea pâinii euharistice, aceeaşi copie este folosită pentru a tăia în părticele mici Sfântul Trup spre a fi împărtăşit clericilor şi credincioşilor. Acest obiect liturgic simbolizează suliţa cu care a fost împuns Mântuitorul când era pe Cruce (Ioan 19:34). În afară de această utilitate practico-simbolică, copia nu este folosită în alte scopuri şi doar la modul indirect se poate vorbi despre o sfinţenie intrinsecă a ei. 

Totuşi, Molitfelnicul conţine o rânduială de folosire a copiei spre vindecarea bolnavilor[2], fără însă să explice cum se foloseşte acest obiect liturgic şi când se citesc acele tropare, care amintesc de patima Domnului, dar nu reprezintă rugăciuni pentru bolnavi. Chiar această lacună a dus la diferite practici greşite răspândite în Rusia, România, dar mai ales în Republica Moldova. Sunt mai mulţi preoţi, deveniţi de fapt şarlatani, care propun „diagnosticări” şi „vindecări” cu copia. Cică ei, umblând cu copia pe suprafaţa corpului omului, simt nu ştiu ce… Prostii! Alţii au chiar copii (suliţe) de rezervă, care pe rând „sunt puse la încărcat” pe Sfânta Masă. Minciună şi magie! Aşa ceva nu există şi nici nu poate exista, iar aceşti popi-magicieni trebuie chemaţi să se corecteze, iar dacă continuă – să fie caterisiţi[3] (pentru că fenomenul începe să capete proporţii, iar ierarhia, satisfăcută de împărţirea banilor, tace). Mă bucur că cei mai mulţi preoţi nu recurg la astfel de şiretlicuri, ci preferă să trăiască mai greu material, numai să nu-şi păteze preoţia sau să contamineze Ortodoxia cu tendinţe păgâne.

Deci ce reprezintă acea rânduială cu copia? Răspunsul îl găsim în cartea lui S. Bulgakov destinată explicării diferitor probleme de slujire preoţească[4] şi în „Skrijali”[5]. Aceste tâlcuiri arată că după Proscomidie, înainte de Liturghie, preotul rostind acele tropare din Molitfelnic, afundă copia într-un vas cu apă (nesfinţită anterior) şi o binecuvântează. După ce bolnavul se împărtăşeşte la Liturghie (!), preotul îi dă şi acea apă binecuvântată cu care bolnavul, acasă, se şterge pe frunte şi în locurile dureroase[6] sau o bea. Mai multe despre această rânduială nu ştim. 

Nu exclud ca practica să fi apărut încă la Catedrala „Sfânta Sofia” din Constantinopol, unde în anul 614 a fost adusă suliţa (copia) cu care a fost împuns Mântuitorul şi care, în scurt timp, a devenit un obiect de mare evlavie, folosit şi în procesiuni religioase. În sec. IX-X, aşa cum arată Tipicul Catedralei „Sfânta Sofia”, închinarea la Sfânta Suliţă înlocuia închinarea la bucata din Sfânta Cruce prezentă în aceeaşi catedrală.[7] În prezent armenii sunt cei care pretind că deţin această suliţă/copie şi o folosesc la amestecarea „Sfântul Mir”, atunci când acesta se pregăteşte şi se fierbe. Deci nu-i exclus ca încă în Constantinopol Sfânta Suliţă să fi fost folosită şi cu rol taumaturgic, dar bineînţeles nu aşa cum o fac unii astăzi. 

Se mai ştie că prin sec. XVI-XVII, la Moscova, exista obiceiul de a sfinţi o agheasmă specială folosind nici crucea şi nici copia, ci unul din cuiele cu care a fost pironit Hristos şi care se afla în capitala rusă. În aceeaşi perioadă se folosea, tot cu rol de agheasmă pentru bolnavi, apa cu care erau spălate Sfintele Moaşte din Kremlin în Vinerea Mare.[8] Deci toate aceste mărturii istorice vorbesc despre folosirea unei ape sfinţite / binecuvântate prin atingerea de o anumită relicvă şi nu despre folosirea relicvei ca atare. Iată de ce, şi rânduiala la care ne referim, nu poate implica folosirea copiei pentru a fi atinsă de trupul omului, căci aceasta ar însemna şi un fel de desacralizare a ei, ci sfinţirea unei aghesme speciale pentru bolnavi („inferioară” aghesmei obişnuite). 

Personal consider că această rânduială „a copiei” ar trebui exclusă din Molitfelnic pentru că, alături de alte rânduieli asemănătoare, aceasta favorizează percepţiile magice despre vindecare, uitându-se că orice vindecare vine de la Dumnezeu prin Biserică şi pe măsura credinţei omului, nu a banilor plătiţi în buzunarele şarlatanilor „făcători de minuni”. Mulţi dintre „creştini”, în loc să se spovedească şi să se împărtăşească mai des, preferă tot felul de „soluţii cu efect automat şi imediat”, fără să-şi pună problema schimbării vieţii. Preoţii însă ar trebui să stârpească orice tendinţă de acest fel, iar ierarhia să stopeze apariţia magicienilor în haine de preoţi...

Sper ca şi această scurtă explicaţie să contribuie la aceasta, iar în cele din urmă, rânduiala din Molitfelnic să fie exclusă sau, cel puţin explicată. Eu sunt pentru excluderea ei, pentru că o văd ca un alt „duşman” al spovedaniei şi împărtăşaniei. Să nu uităm că diavolul ne poate „revela” orice, numai pocăinţă şi unire cu Hristos nu.  

Note

[1] Cuvânt slavonesc care înseamnă „suliţă”.

[2] Vezi Ed. IBM al BOR, Bucureşti 2002, pp. 385-386.

[3] Măsura trebuie aplicată şi faţă de preoţii care citesc Rugăciunile de exorcizare ale Sf. Vasile cel Mare persoanelor ce nu sunt în mod evident demonizate.

[4] С. Булгаков, Настольная книга священнослужителя, disponibilă şi pe internet.

[5] Cf. Новая Скрижаль, Ed. Petersburg, 1870, p. 562.

[6] Bineînţeles, exceptând părţile intime ale corpului.

[7] А. А. Дмитревский, Древнейшие патриаршие типиконы, Киев 1907, p. 137.

[8] Cf. «Церковный Вестник», 1900, №14. «Руководсвтво для сельских пастырей», 1885, N. 42.

Răspândește:
Pagina principală  >  Documente  >  Sezione 3