Rubrica

 

Informații despre parohia în alte limbi

Mirrors.php?cat_id=18&locale=ro&id=205  Mirrors.php?cat_id=18&locale=ro&id=602  Mirrors.php?cat_id=18&locale=ro&id=646  Mirrors.php?cat_id=18&locale=ro&id=4898  Mirrors.php?cat_id=18&locale=ro&id=2779 
Mirrors.php?cat_id=18&locale=ro&id=204  Mirrors.php?cat_id=18&locale=ro&id=206  Mirrors.php?cat_id=18&locale=ro&id=207  Mirrors.php?cat_id=18&locale=ro&id=208  Mirrors.php?cat_id=18&locale=ro&id=3944 
Mirrors.php?cat_id=18&locale=ro&id=647         
 

Calendar Ortodox

   

Școala duminicală din parohia

   

Căutare

 

In evidenza

11/11/2018  Cronologia della crisi ucraina (aggiornamento: 11 ottobre 2019)  
30/01/2016  I vescovi ortodossi con giurisdizione sull'Italia (aggiornamento: 4 novembre 2019)  
02/07/2015  Come imparare a distinguere le icone eterodosse  
19/04/2015  Viaggio tra le iconostasi ortodosse in Italia  
17/03/2013  UNA GUIDA ALL'USO DEL SITO (aggiornamento: 19 luglio 2014)  
21/02/2013  Funerali e commemorazioni dei defunti  
10/11/2012  Naşii de botez şi rolul lor în viaţa finului  
31/08/2012  I nostri iconografi: Iurie Braşoveanu  
31/08/2012  I nostri iconografi: Ovidiu Boc  
07/06/2012  I nomi di battesimo nella Chiesa ortodossa  
01/06/2012  Indicazioni per una Veglia di Tutta la Notte  
31/05/2012  La Veglia di Tutta la Notte  
28/05/2012  Pregătirea pentru Taina Cununiei în Biserica Ortodoxă  
08/05/2012  La Divina Liturgia con note di servizio  
29/04/2012  Pregătirea pentru Taina Sfîntului Botez în Biserica Ortodoxă
 
11/04/2012  CHIESE ORTODOSSE E ORIENTALI A TORINO  
 



Facebook
Pagina principală  >  Documente  >  Sezione 2
  Evhologhiul şi Liturghierul

Ieromonah Petru Pruteanu

http://www.teologie.net/data/carte/PP-evhologhiu-liturghier.pdf

„Liturghia Ortodoxă. Istorie şi actualitate”,

Editura Sophia, Bucureşti 2013, pp. 348-349, 353-354.

Clicca per SCARICARE il documento come PDF file  
Răspândește:

EVHOLOGHIUL (Εὐχολόγιον) este cartea care cuprinde rânduiala săvârşirii Sfintelor Taine (cu excepţia Hirotoniei), a Ierurgiilor bisericeşti şi a slujbelor pentru diferite trebuinţe.

Drept prototip al acestei cărţi pot fi considerate Evhologhiul lui Serapion de Tmuis (1) şi Cartea a VIII-a a Constituţiilor Apostolice. La început Evhologhiul (bizantin) cuprindea în sine, pe lângă rânduiala „Tainelor”, şi textele din Liturghier şi cele din Arhieraticon. Cu timpul, prin secolul al XIII-lea, aceste cărţi au început să se separe.

Astăzi se păstrează mai multe manuscrise ale vechiului Evhologhiu bizantin (secolele al VIII-lea–al XII-lea), care arată anumite diferenţe de text şi mai ales de formă ale unor gesturi şi acte liturgice în săvârşirea Tainelor. Deci rugăciunile şi rânduielile Evhologhiului au cunoscut şi ele o evoluţie aparte, unele rânduieli fiind modificate chiar în Evul Mediu târziu (2). Liturgistul francez André Jacob clasifică manuscrisele Evhologhiului bizantin în patru grupe, fiecare din ele reflectând redactări diferite ale unui conţinut asemănător.

Aceste grupe sunt:

a) constantinopolitană primară;

b) constantinopolitană târzie;

c) periferică primară;

d) periferică târzie.

De obicei, cele periferice au un conţinut mai bogat, întrucât cei care le-au redactat, pe lângă rugăciunile şi întreg conţinutul Evhologhiului constantinopolitan, încercau să menţină şi propria tradiţie locală, înscriind astfel mai multe rugăciuni „de alternativă”. Cu timpul, acestea (locale) au fost pur şi simplu adăugate la cele din prima şi a doua grupă de manuscrise, formând nişte rânduieli mai complexe, uneori cu repetări de idei, iar alteori fără o continuitate clară (3).

Cele mai importante codice bizantine care conţin texte ale redactărilor vechi sunt: Barberini 336 (secolul al VIII-lea) – copie sud-italiană ce se află la Vatican (4); Leningradensis gr. 226, numit şi Evhologhiul lui Porfirie Uspensky (secolul al IX-lea sau chiar al VIII-lea); Sevastianov graecus 474 (secolele al X-lea–al XI-lea); Coislinus 213 – Evhologhiu constantinopolitan din anul 1027 aparţinând preotului Stratèghios de la Sfânta Sofia; Grottaferrata (secolele al XII-lea–al XIII-lea), numit şi Evhologhiul lui Visarion (Bessarion). (5) Prima ediţie critică şi istorică a Evhologhiului bizantin o face Jacob Goar. Ediţia a II-a de la Veneţia – 1730 – este cea mai cunoscută.

LITURGHIERUL (λειτουργιάριον / ἱερατικόν / служебник) – cartea de slujbă care cuprinde în sine rânduiala pentru preoţi şi diaconi la Vecernie, Utrenie şi cele trei Liturghii ortodoxe: a Sfântului Ioan Gură de Aur, a Sfântului Vasile cel Mare şi cea a Darurilor Înaintesfinţite.

Mai cuprinde, de asemenea, rânduiala Împărtăşirii, formulele Otpusturilor de peste an şi a Ecfoniselor (Vozglasurilor), rugăciuni la diferite trebuinţe, rânduiala Liturghiei cu Arhiereu, povăţuiri pentru săvârşirea Sfintei Liturghii şi Sinaxarul (Calendarul).

Trebuie să remarcăm că în trecut, pe când Liturghierul nici nu exista ca o carte distinctă (ci era cuprinsă în Evhologhiu, alături de alte Taine şi Ierurgii), rugăciunile erau scrise una după alta, fără indicaţii tipiconale (între ele) şi fără ecteniile şi formulele diaconului. Acestea din urmă apăreau de obicei într-o carte aparte, numită Diaconikon (Διακονικόν) (6), care este şi astăzi folosită de către greci şi de unii creştini orientali necalcedonieni. Printre cărţile de cult slavoneşti şi româneşti acesta nu este cunoscut (7), întreaga slujbă fiind cuprinsă în Liturghier.

Cât priveşte apariţia indicaţiilor tipiconale şi chiar a unor formule ale diaconului, acestea au început să apară, în special, după secolul al XIV-lea, datorită Diataxisului (Διάταξις τῆς Θείας Λειτουργίας) patriarhului Filothei Kokinos (8), care descria amănunţit rânduiala Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur şi a Proscomidiei.(9) Acest Diataxis a suferit şi anumite schimbări de-a lungul timpului, mai ales în secolele al XV-lea–al XVI-lea (până la răspândirea ediţiilor tipărite ale Liturghierului), iar în prezent este normativ pentru toţi ortodocşii (şi chiar greco-catolicii), cu anumite particularităţi locale neînsemnate.

Primul Liturghier tipărit în întreaga lume a fost cel slavon al ieromonahului Macarie – Târgovişte / Mănăstirea Dealu, 1508. Nu mult după aceea, au început să apară şi primele traduceri româneşti: cea a diaconului Coresi de la Braşov în 1570 – ediţie oarecum controversată (10), apoi în 1679, la Iaşi, cea a Sfântului Mitropolit Dosoftei, care este prima traducere românească folosită cu adevărat în cult. (11)

Note

1 A. ДМИТРИЕВСКИЙ, Евхологион IV-го века Серапиона, епископа Тмуитскаго, Киев 1894, 34 pag. A se vedea şi referirile în româneşte la K. FELMY, op. cit., pp. 65-69. Aici găsim şi textul în româneşte al Anaforalei.

2 М. АРРАНЦ, ИCЛ, 5 volume, Roma-Moscova, 2003-2006. În aceste volume avem editate mai multe astfel de manuscrise, din diferite perioade şi din diferite locuri. Textele sunt în greceşte şi au doar unele introduceri şi comentarii în limba rusă.

3 A. JACOB, Histoire du formulaire, p. 42 ş.a.

4 Cf. М. ЖЕЛТОВ, Барберини Евхологий // ПЭ, vol. 4, pp. 131-132. Aici găsim o descriere destul de amănunţită a conţinutului acestui Evhologhiu. Menţionăm doar că este un Evhologhiu redactat în sudul Italiei, probabil după nişte variante de la Constantinopol şi nu numai. Denumirea lui vine de la cardinalul Barberini, de unde a ajuns în Biblioteca din Vatican. Cea mai bună ediţie a acestui codex o avem din anul 1995 (Roma), aparţinând cercetătorilor Parenti şi Velkovska. Noi însă am consultat şi am citat după M. ARRANZ, SJ, op. cit., vol. III, pp. 537-585.

5 M. ARRANZ, op. cit., vol. I. Remarcăm că în această lucrare sunt analizate textele mai multor manuscrise (originale) de bază ale Liturghiei (sec. VIII-XIII) şi multe alte texte editate în diferite colecţii de manuscrise precum cele ale lui A. Dmitrevski, F.E. Brightman, C.A. Swainson, P. Trempelas şi alte Evhologhii.

6 A nu se confunda cu termenul omonim care reprezintă o anexă a Altarului (numită la fel), înlocuită astăzi cu veşmântăria.

7 М. ЖЕЛТОВ, Диаконикон // ПЭ, vol. 14, p. 580. Varianta grecească a Diaconikonului aflată astăzi în uz (ediţia 1989) a ieşit sub îndrumarea marelui liturgist I. Foundoulis. Diaconikonul reglementează în special rânduiala slujbei cu mai mulţi diaconi la Liturghiile arhiereşti şi la cele obişnuite.

8 Filothei Kokinos, patriarh de Constantinopol între 1354 şi 1376, fost monah la Sinai şi ucenic al Sfântului Grigorie Palama.

9 Cf. Н. КРАСНОСЕЛЬЦЕВ, Материалы для истории чинопоследования литургии св. Иоанна Златоустого. Вып. 2: Уставы патриарха Константинопольского Филофея и протонотария Великой церкви Димитрия Гемиста по рукописям XIV в. // Православный собеседник, Казань, 1895, pp. 30-79; С. МУРЕТОВ, Чин проскомидии в греческой Церкви с XII до половины XIV века (до патриарха Филофея) // Чтения в Обществе любителей духовного просвещения, Moscova, 1894, Февраль, pp. 192-216.;

10 Vezi ediţia critică a lui Al. MAREŞ, Bucureşti, 1969.

11 N.A. URSU, Dumnezeiasca Liturghie în traducerea Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei – 1679, ediţie critică, Iaşi, 1980.

Răspândește:
Pagina principală  >  Documente  >  Sezione 2